Mă obosesc cronicile despre moldova, despre situaţia noastră disperată în lume, despre înapoierea şi inadecvarea noastră cu standardele lor de dezvoltare, mi se face şi mai trist când citesc referirile milostive despre acest teritoriu de care nimănui nu îi pasă câtuşi de puţin. Când mă gândesc cum fremătam înainte, cum mă uitam cu recunoştinţă la acei care aduceau în discuţie ţara mea de tristă faimă...faţă de acest acum durabil când îmi vine pur şi simplu să închid ochii şi să mă fac nevăzută, mi-e lehamite să pronunţ până şi cuvântul tabu „moldova”.
Sunt olga, am nume rusesc, sunt blondă, am ochii verzi, uneori îmi pronunţ numele cu un „l” care mi se opreşte în gât şi vin dintr-o zonă a europei neeuropeană, de care nu ştie nimeni iar ceea ce se ştie e mai bine să nu se ştie.
(şi nu întâmplător mi-am scris numele cu literă mică, protest public faţă de toate numele proprii)
