Reprezentanţii Ministerului Mediului şi ai autorităţilor capitalei au atenţionat astăzi, într-o conferinţă de presă, asupra stringentei necesităţi de construire a uzinei de prelucrare a deşeurilor, contractul căreia a fost aprobat de CMC la 15 septembrie 2009.

Contractul de depozitare, pe terenul comunei Ţînţăreni, raionul Anenii Noi, a deşeurilor menajere produse în mun. Chişinău expiră la finele anului 2010.

Potrivit autorităţilor municipale, terenul de depozitare a deşeurilor este supraîncărcat deja astăzi. De asemenea, conform investigaţiilor de laborator, au fost depistate depăşiri ale concentraţiilor admisibile ale unor poluanţi în apele freatice, aer şi solul din preajma gunoiştii.

Proiectarea şi construirea uzinei de termovalorificare a deşeurilor urmează a fi efectuată în termen de 20 luni, de către compania italiană STR “Engineering Consulting” SRL, cîştigătoarea licitaţiei internaţionale, organizată de primăria Chişinău în anul 2006.

Potrivit viceprimarului municipiului Chişinău Vladimir Coteţ, uzina de prelucrare a deşeurilor va fi construită pe teritoriul Staţiei de epurare din capitală, pe un teren de circa 7 ha. Ea va dispune de cinci linii de prelucrare a cîte 400 tone pe zi. “În ultima fază, la arderea deşeurilor solide, această uzină va produce electricitate şi căldură, dar va participa şi la prelucrarea prin uscare a nămolului Staţiei de epurare”, a adăugat Coteţ.

Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, susţine că trebuie găsite soluţii optime pentru selectarea şi depozitarea deşeurilor. “În prezent, cea mai bună soluţie pentru Chişinău este construcţia uzinei de prelucrare a deşeurilor, pentru că în jurul Chişinăului practic nu avem un alt loc unde am putea depozita deşeurile. Iar la serviciile acestei uzine ar putea apela şi cei din Anenii Noi, cît şi din raioanele învecinate cu Chişinăul”, a opinat ministrul.

După conferinţa de presă, organizatorii şi reprezentanţii mass-media s-au deplasat într-o călătorie pe traseul pe care se transportă cele circa 2 000 tone de deşeuri produse zilnic în Chişinău. Mai întîi ei au vizitat Staţia de transportare a deşeurilor, unde acestea se stochează, apoi Depozitul de deşeuri menajere solide din Ţînţăreni, unde sînt transportate deşeurile.

Începînd cu anul 1991, Regia “Autosalubritate” din subordinea Primăriei Chişinău a înhumat la depozitul din Ţînţăreni circa 17,3 mln metri cubi deşeuri, pe un teren de 21 hectare. Deşeurile se depozitează etajat, în straturi a cîte 2 metri înălţime, separate cu 0,5 metri de lut, înălţimea cărora ajunge pe alocuri la 24 metri.