Vestea adormirii Părintelui Teofil Pârăian (1929-2009) întru Domnul ne-a întristat pe toţi. Încă un titan al spiritualităţii româneşti a părăsit această lume. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta, la data de 3 martie. Duhovnicul de la Sâmbăta de Sus a fost prin vocaţie un misionar al ortodoxiei în societatea seculară şi consumistă. Felul său de a percepe lumea din jur, mereu cu un zâmbet pe faţă, înzestrat cu un uşor simţ al umorului, dădea un imbold optimist de a privi cu speranţă în viitor. Într-un interviu televizat sfinţia sa afirma: „Eu cred că o să mă mântuiesc, doar nu a făcut Dumnezeu raiul ca să se uite la el”. Unul dintre fiii săi duhovniceşti, Pr. Prof. Ovidiu Moceanu, mărturisea cu referire la starea de spirit a Părintelui Teofil referitor la moarte: „Nu-mi este frică de moarte, că în tot ce am făcut l-am mărturisit pe Hristos”. A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Hristos şi a oamenilor.
Arhimandritul Teofil Pârăian s-a născut 3 martie 1929 în satul Topârcea, jud. Sibiu, primind la botez numele de Ioan. A pierdut vederea la o vârstă fragedă şi cu toate acestea viitorul duhovnic de la Sâmbăta a insistat să facă studii şi să se cultive, ajungând în cele din urmă să finalizeze cursurile Institutului Teologic de la Sibiu în 1952. În anul 1953 intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu, Sâmbãta de Sus, judeţul Braşov, al cărei vieţuitor va rămâne până la sfârşitul drumului pământesc. A fost tuns în monahism cu numele de Teofil în acelaşi an. Devine ucenic al Părintelui Arsenie Boca (1910-1989), de la care va învăţa practicarea rugăciunii lui Iisus. Însă amprenta decisivă în formarea sa spirituală şi intelectuală o va lăsa Pr. Serafim Popescu, stareţ al Mănăstirii Sâmbăta între 1944 şi 1954.
La şapte ani de la călugărie, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală, cu toate că orbirea este un impediment pentru hirotinire. Condiţia pentru hirotonirea pr. Teofil era să slujească tot timpul în comun cu alţi preoţi. În 1986 devine protosinghel, urmând ca peste doi ani să fie hirotesit arhimandrit. Începând cu 1992 şi până în 2009 ţine conferinţe în marile oraşe din Romania, şi dar în străinătate: Germania, Franţa, Spania şi Grecia.
Înzestrat cu o inteligenţă extraordinară şi o memorie fenomenală, Pr. Teofil, nevăzător fiind, dactilografia la maşina de scris obişnuită predicile şi articolele sale. Punea mare accent pe studiu, de aceea insista mult să-i trimită pe ucenicii săi la studii în ţară şi peste hotare, unii dintre ei ajungând ierarhi, precum Î.P.S Laurenţiu Streza, actualul Mitropolit al Ardealului, sau P.S Sofian Braşoveanu Pătrunjel, Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi de Nord. Uimitor era că citea în Duminica Paştilor Evanghelia în limba esperanto.1 Pe lângă aceasta, vorbea curent limba germană. Avea un simţ tactil foarte bine dezvoltat, ştiind exact câţi paşi sunt de la chilia sa până la altarul bisericii, până la altarul de vară din pădure etc.
Avea un mod specific de a ţine conferinţe, făcând de fiecare dată referire la „Filocalie”, iar la final cita din memorie câteva poezii. Era cutremurător să priveşti în ochii acestui bătrân orb cum conferenţia timp de două ore, găsind pentru fiecare ascultător un răspuns la frământările sale. A reuşit să scoată de sub tipar 38 din cărţile sale. Lista nu este exhaustivă, mai multe cărţi ale Părintelui Teofil Părăian fiind în curs de apariţie. Vom menţiona doar câteva dintre cărţileapărute în timpul vieţii Părintelui: Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1997; Cine sunt eu, ce spun eu despre mine, Sibiu, 2003; Din ospăţul credinţei, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2005; Daruri din darurile primite, Editura Adreiana, Sibiu, 2009.
Părintele Teofil Pârăian s-a stins din viaţă la data de 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj. Directorul Spitalului Clinic Municipal Clujana, Nicolae Constantea, a declarat pentru „Agerpres”: „Se afla într-o stare critică de mai multe luni, pe fondul unui diagnostic complex, cu fibroză pulmonară, bronhopneumonie şi un debut de septicemie. Decesul a survenit la ora 1.00, ca urmare a fibrozei pulmonare”.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. În cele trei zile de când marele duhovnic a trecut la cele veşnice au venit să privegheze lângă sicriul părintelui numeroşi oameni care l-au cunoscut. Printre ei, preşedintele Senatului României, secretarul de stat pentru culte şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.
Părintele Teofil s-a mutat la cele veşnice, ne rămân moştenire însă cărţile şi înregistrările sale audio şi vidio. Cea mai importantă moştenire a marelui duhovnic este exemplul personal de cunoaştere a lui Dumnezeu şi a valorilor sacre. Dumnezeu să-l pomenească întru împărăţia Sa.
Semnat de rusnac mircea.
1 Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internaţională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcţie de sursă, se menţionează între o jumătate de milion şi câteva milioane. Este înscrisă în Cartea recordurilor ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet şi pentru fiecare sunet există o singură literă.
