Am lipsit pentru că prea mult am aşteptat acestă toamnă.
Şi am supărat-o cînd a venit...
Da, hai să o iau de la un capăt....
Cred că nu mai sunt inspirată cînd spun că sunt înnebunită după toamna. Îi simt mirosul din vară, cînd e pe drum. Poate totul se petrece în mintea mea, poate nici nu există TOAMNĂ ca atare... poate doar aşa au numit-o muritorii....
Perioadă de timp, care vine după vară şi precedă iarna.... .Sunt "de primăvara", dar iubesc toamna. De mică. Cu ploi....ciobăneşti, cu răzmuiere de inimi, cu desfundare de drumuri, cu tot ce aduce şi ia.
Iubesc toamna - toată. Cuvîntul "toamnă", consoanele şi vocalele ei, iubesc imaginile pe care le pictează în mintea mea, iubesc răcoarea pe care mi-o pune pe inelar şi mai iubesc ochii ei tulburi.
Niciodată nu am văzut ochi mai frumoşi ca ai ei. Ochi de un gri sumbru, reci şi totodată cuminţi, parcă resemnaţi un pic şi maturi, mai mereu plînşi şi atît de adînci... Nu am întîlnit nimic mai tulburător.
E incredibilă... această fiinţă. Atît de singură... Singură.
Trecem cu atîta indiferenţă pe lîngă ea, deşi ne petrece cu atîta înduioşare.
Zilele trecute am stat, uitată, vreme de cîteva ceasuri într-un crîng din apropierea Chişinăului, ascultînd toamna. Nu era în toane bune. Nervoasă, agitată... dusă pe gînduri, supărată chiar... Vreo oră nu vru să-mi vorbească. Stătea ca o nebună, cu ochii duşi, fără să mă observe. De fapt, ştiu sigur, că mă observase, dar nu voia să-mi vorbească. Era supărată...
Am stat în tăcere multă vreme, apoi, într-un tîrziu am întrebat-o:
- Eşti supărată?
- Sunt.
- De ce?
- Pentru că nu mă observi. Eşti superficială. Minţi cînd spui că mă iubeşti... Mînţi!!! ........ .... nu ai timp niciodată pentru mine, deşi vin pentru tine. Vin pentru că te cred cînd spui că mă aştepţi... că respiri mai uşor toamna, că adori să umbli prin ploaie.... Nu mă mai iubeşti.... .
..... cînd m-am trezit, cerul se îndrepta spre amurg... Nu-mi venea să cred că am adormit undeva, într-o pădure, care nici măcar pădure nu era... .
Am pornit motorul... şi am luat-o spre mulţimea de lumini, între care la sigur era şi una a mea.
Odată ajunsă în oraş, mi-am zis că nu e bine să-i neglijezi pe cei pe care pretinzi cai iubeşti....
Am parcat...undeva pe "31 august"... şi am ieşit să bat pasul o vreme...prin parcul în care s-a instalat de mai bine de o lună TOAMNA. Toamna viselor mele, toamna care m-a învăţat că nu e bine să-i neglijezi pe cei pe care pretinzi că îi iubeşti.
.....
- Alo?! Unde eşti? Vii acasă?
- Un pic mai încolo...
- Cum? Ai ceva?
- Da, mă întîlnesc cu cineva...
- Cu cine?
- Cu toamna.... mă întîlnesc cu Toamna.
- Du-te naibii, ai înnebunit de tot... da, de fapt, poate o întrebi dacă nu vrea să meargă... la Kirkorov... da?
- Bine, o întreb... .
... mă aştepta. M-am aşezat cuminte alături şi am lăsat-o să-mi spună ce vrea... Tare sturluibatică mai era... S-a jucat cu nişte hîrtii (bănuiesc că de valoare) şi l-a alergat pe un biet ochelarist...pînă s-a aşezat şi ăla neputincios pe o bancă înjurînd sub nas...tare amuzant. Apoi, băgăreaţa, i-a ajuns din urmă pe doi.."stricaţi" care se iubesc(deocamdată), dar care nu ştiu unde ar putea să se ascundă ca să nu-i vadă toată lumea sărutîndu-se... şi se certau, şi plîngea nebuna...de sărea geaca aia "emo" de pe ea... a reuşit să-i împace. Cum?! Nu mă întreba, că nu ştiu.
Apoi, mi-a povestit despre culorile ei, despre cum să-ţi ascunzi iubirea printre frunze colorate, despre cum e bine să respiri şi alături de cine, despre cum e mai uşor să ajungi la stele, sau cum e să le cultivi la balcon, apoi mi-a zis că nu ar fi rău să învăţ din nou să fiu zăludă..... că-mi stă bine... apoi, îmi luă capul în mîini... şi îmi spuse că a fost supărată pentru că nu aveam timp pentru ea: pentru privirile mele duse, pentru tăvălirea pe jos, pentru un plîns de ăla, "domnesc", care îţi ia coardele vocale şi le gajează pentru vreo două zile.... despre cît de frumoasă e ea şi cît de proastă sunt eu.Apoi, mi-a permis să conspectez.... şi am aflat că toamnele vin la noi ca să ne înveţe ce înseamnă prioritate, ce însemnă "cel mai important", cum se descifrează "am nevoie de tine".
Toamna nu e doar o perioadă de timp care vine după vară şi precedă iarna. Toamna e locul unde se întălnesc iubirile imposibile, dulcile tristeţi şi sufletele singuratice.
Toamna este anotimpul celor care înţeleg că nimic nu e mai important decît cei pe care PRETINZI că-i iubeşti.
Violetă, nobilă, sturluibatică pe alocuri şi atît de dragă...toamna asta mi-a iertat indiferenţa. Şi acum, ştiu sigur, ea a venit .... şi pentru mine.
