Singura biserică rusă din România, care va împlini în această toamnă, pe 25 noiembrie, un secol de când a fost sfinţită, se află în inima Bucureştiului, aproape de Universitate. Acest lăcaş de cult este una dintre ultimele ctitorii ale ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, executat în 1918 împreună cu familia sa de către bolşevici.
„Este foarte frecventată de turiştii străini. Sunt foarte impresionaţi prin faptul că e o surpriză pentru ei că au găsit un astfel de stil de biserică în România. Cei mai mulţi sunt turişti care nu au un obiectiv duhovnicesc în plan, în căutările lor, ci pur turistic”, povesteşte preotul paroh al bisericii, Vasile Gavrilă.
(more…)