Am primit zilele trecute de la Victor, un cititor al blogului, un mesaj interesant. Este un caz la care a fost martor şi victimă, în acelaşi timp, după cum spune el: „Pe 29 iulie 2009 am fost repartizat în or. Taraclia pentru a realiza sondaje Exit Poll. Acolo populaţia este preponderent de etnie bulgară şi vorbitori de limbă rusă şi bulgară. Un domn vorbea cu soţia lui, iar mie mi-a părut că a spus ceva în limba română aşa că l-am întrebat – „vorbiţi în română”? El mi-a raspuns într-un mod dispreţuitor “mî ţaranskii iazîk ne razgavarivaem, mî tolika na ruskam” (trad. rusă. Noi în limba ţărănească nu vorbim, ci numai în rusă). Îmi pare rău de faptul cum suntem trataţi noi, majoritatea vorbitoare de limba română”, conchide Victor.
Am marcat mesajul cu bold şi aşteptam momentul propice ca să scriu despre asta.
Ei bine, astăzi am dat în Le Figaro (vezi aici) de un articol care vine să completeze spusele vizitatorului meu. Titlul articolului este „Il est une petite république autonome que le démon du séparatisme démange…” (trad. fr. – Este o mică republică autonomă unde demonul separatismului ameninţă). Articolul începea aşa – „Nu căutaţi Găgăuzia în le Petit Robert pentru că nu o veţi găsi, cu toate acestea ea există bine mersi”. Nici despre R. Moldova nu se ştie prea mult în Occident, darămite de… Găgăuz-Yeri.
Autorul reportajului, Arielle Thedrel, redă francezilor starea de lucruri din acest „État lilliputien de 1 800 km², peuplé de 155 000 
habitants” (trad. fr. – Stat liliputan de 1 800 km pătraţi, locuit de 155 000 de locuitori). În articol, Găgăuzia apare ca o rezervaţie de timp sovietic, ruptă de lume, unde „încă mai există colhozuri” şi unde „statuia uriaşă a lui Lenin încă mai tronează în faţa Parlamentului de la Comrat”. „La Comrat este un sacrilegiu să critici Rusia”, scrie jurnalistul francez, iată de ce aminteşte şi voturilor pro-comuniste venite cu regularitate în campaniile electorale din partea alegătorilor din regiune. Thedrel mai spune că la Comrat nu se vorbeşte decât rusa – „Să te adresezi unui găgăuz în moldoveneşte (adică în română, deoarece RM este o veche provincie românească) înseamnă o agresiune (S’adresser à un Gagaouze en moldave (c’est-à-dire en roumain, la Moldavie étant une ancienne province roumaine) relève de l’agression)”.
Iată de ce am citat la începutul acestui articol mesajul vizitatorului meu despre „limba română cea ţărănească”. În sudul republicii situaţia este complicată. Deşi trebuie să îi dau parţial dreptate jurnalistului francez, nu împărtăşesc, totuşi, ideea că în Găgăuzia „se vorbeşte doar rusa” s
au că în regiune sunt toţi comunişti. Mă gândesc la cei trei mii de oameni din Cimişlia – tot în sud, nu departe de Comrat - care, pe 7 aprilie 2009, au protestat în centrul oraşului, după care au mers într-un marş prin toată localitatea. Andrei Vacarciuc, preşedintele raionului Cimişlia spunea atunci: „Niciodată n-am văzut la Cimişlia aşa ceva”.
Ceea ce nu ştie, probabil, jurnalistul francez este că problema legată de limba română, inclusiv în sudul republicii (mai ales în Găgăuzia), a fost deseori alimentată din exterior (Rusia), iar mai nou de către regimul Voronin. O dovada concludentă a fost în Adunarea Populară a Găgăuziei, unde, în această lună, după ce democraţii au câştigat majoritatea, 11 deputaţi comunişti au semnat un apel către 
Parlamentul Republicii Moldova, prin care se aratau “ingrijoraţi” de faptul că, pentru liderii liderii AIE, “legile cu privire la Găgauzia nu vor fi un impediment în calea românizării ţării”. Trebuie să menţionăm că atitudinea Başcanului Gagauziei, Mihail Formuzal a fost cea care a temperat spiritele. Acesta a calificat acel documentul drept “o provocare” si o tentativa de a “aţâţa o isterie antiromanească în Gagauzia”. El nu a ezitat să arate atunci cu degetul către comunişti şi să le spună: „Singura noastră rugăminte către comunişti este să nu agite spiritele în regiune cu această isterie antiromanească”.
Aşadar, să nu uităm că vinovaţi de problemele de acest fel sunt şi politicienii iresponsabili, în primul rând comuniştii, care alimentează electoral anti-românismul şi care, de-a lungul celor opt ani de guvernare, au încurajat politic lupta dintre minorităţile naţionale şi majoritate.
Iată de ce, astăzi, Le Figaro a ajuns să scrie că subiectul România şi NATO sunt în Găgăuzia „subiecte tabu”, de aceeaşi categorie cu „căsătoria între homosexuali” şi să tragă concluzia că: „Dacă Moldova basculează în câmpul occidental, demonul vechi al separatismului găgăuz ar putea fi reactivat”.
Eu nu cred asta! Cu o politică inteligentă, cetăţenii R. Moldova din această regiune, cea mai săracă a republicii, ar putea să fie convinşi că soluţia la problemele lor reale este în Uniunea Europeană.
Voi ce credeţi?