Tot ce a încercat să construiască tovarăşul Voronin şi ortacii lui de-a lungul celor opt ani în imperiulul lor imaginar, apărut de vreo şase sute cinci zeci de ani încoace, se surpă ca un castel de nisip. “Se duce totul pe vânt”, cum spune o vorbă din popor. Şi dacă e să ne luăm tot după voba înţeleaptă, mai citez o zicală: uneori nu aduce anul cât ceasul. Ei bine, în R. Moldova venit-a ceasul! Spuneţi-i cum vreţi: al deşteptării, al integrării sau poate al eliberării, mai departe noi vom decide cum va fi, important e că a venit. Schimbările au venit una peste alta, iar tabăra lui Voronin face spume la gură.
Comuniştilor le fuge pământul de sub picioare. Siteurile ruseşti şi cele transnistrene titrau de zor zilele acestea declaraţiile deputatului rus, Vladimir Jirinovschi, care prognozează: „comuniştii vor scădea şi se vor întări centriştii lui Marian Lupu”. Voronin ştie asta şi fără să i-o spună Jirinovschi. Că pentru Rusia nu mai este „partenerul ideal” i s-a spus verde-n ochi ceva mai demult la Soci şi i s-a reamintit de către cunoscuţi analiştii ruşi apropiaţi Kremlinului.
Asta este dramatic pentru Vladimir Voronin: poziţia Moscovei care, după alegerile din 29 iulie curent a încetat să mai fie atât de agresivă cu democraţii de la Chişinău. Ruşii s-au resemnat, într-un fel sau altul, cu noua putere democrată din Moldova, iar preşedintele Mihai Ghimpu a şi declarat că “relaţiile bune cu România nu înseamnă relaţii proaste cu Rusia”. O asemena performanţă Voronin nu a atins niciodată de-a lungul celor opt ani de mandat. El nu a ştiut să opereze cu jumătăţi de măsură. Ba se ducea la Moscova şi trimetea vin oţetit la Bucureşti, ba venea la Băsescu şi era coborât din graţiile Rusiei. Într-un cuvânt, a umblat ca sita la cumetre, iar ulciorul, cum bine se ştie, nu merge de multe ori la apă. Nici europenii nici ruşii nu sunt chiar atât de uşor de dus de nas pe cât crede Voronin. În relaţia R. Moldova-Rusia nu e vorba de frăţie, despre invocarea aminitirilor despre podurile de flori, de istorie sau de limbă comună – aşa cum e cazul uneori cu România. În faţa ţarului dacă ai călcat strâmb o dată, iar Voronin a făcut-o de mai multe ori, mai devreme sau mai târziu, vei plăti. Ei bine, pentru Voronin a venit nota de plată, se pare. Zadarnic mai încearcă el să îmbălsămeze cadavrul roşu.
Jirinovschi mai spunea că „moldovenii şi românii sunt ca ruşii şi bieloruşii”. Dacă Voronin nu a înţeles nici acest lucru, despre ce mai vorbim atunci?
Prin urmare, dacă privim în urmă, cu ce rămân comuniştii şi tătuca? Mai cu nimic, dincolo de averi. Prostia numită vize pentru cetăţenii români în R. Moldova a fost eliminat, cum era şi firesc. La fel şi problema dublei cetăţenii. Apoi, aflăm că, după şapte ani de aşteptări, CEDO a admis faptul că la televiziunea publică se aplică cenzura. Şi acestei monstruase creaturi întreţinute de Voronin pare să i-se cânte prohodul.
Pe termen lung, comuniştii rămân cu buza umflată, „aboliţi” şi stigmatizaţi în viitoarele cărţi de istorie, cel puţin pentru crimele din 7 aprilie.
Sistemul moldovenesc al lui Voronin se surpă, dar cu el, cu tovarăşul ce facem? Unde îl trimitem? Trebuie să plece până la urmă undeva. Lui Voronin ce fel de viză îi impunem?
PS: Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat….