Uneori îmi pare că topeşte aerul din jurul meu, şi parcă şi eu ard împreună cu moleculele de oxigen. mă sufoc..
Alteori le îngheaţă, şi rămân încriptată ăn gheaţă pentru secole, cu ochii deschişi urmarind succesiunea zorilor. Un distrugator al viului din mine, şi a raţionalului si a celor mai adânci învredniciri.
-Vă rog sugrumaţi-l! Am nevoie de aer! L-aş sugruma eu, dar pamântul parcă se topeşte sub picioare când e prea aproape. Consumatorul egoist al inimii mele-Carnivorul! se năpusteşte flamând prin miocardul care se zbate încă în viaţă şi ca un rechin la gustul sângelui dă târcoale prin împrejurimi. Analizează, se retrage şi atacă-Ucide fără cruţare, lasă trupul aproape fără suflare în seama norocului.
Se indepartează sătul, depăşind orizontul, iar clipele parcă au uitat de număr, şi aerul deja nu mai conteaza, arsă şi îngheţată într-o urnă a unui crematoriu alb-negru..
