E vară, e cald şi sunt în aceste momente la … mare. Calc pe nisipul moale şi argintiu care îmi răsfaţă tălpile albe şi sufocate de umblat. Las scoicile aspre şi ude să îmi intre în carnea lor. Înţepăturile lor îmi provoacă o durere plăcută.
Las soarele să îmi mângâie pielea şi să mi-o coloreze aşa cum îi place lui. Să mă picteze din cap până în tălpi, ca un make up-artist de cea mai înaltă speţă. Vreau soare, vreau mult soare. Vreau căldura lui să îmi pătrundă în vene, să îmi mobilizeze sângele, să mă încălzească şi să mă învăluie ca într-o pânză moale de păianjen.
Briza mării îmi fredonează melancolic la ureche. Vocea apei îmi şopteşte dulce şi ea. O bărcuţă stingheră glisează pe oglinda apei, iar ochii mei se umplu de frumuseţea acestui peisaj feeric şi torid. Lumina reflectată de apa curată şi străvezie a mării îşi găseşte loc în albastrul ochilor mei.
Acest bricolaj mă face să uit de tot şi de toate. Privesc şi meditez. Apoi, mă scufund în lectură. Cititul mă face să visez. Ochii mi se închid alene, lăsând genele să se cuprindă ca doi iubiţi despărţiţi şi dornici să se revadă. Visez. Mă întind pe nisipul cald ca melcul pe frunza verde şi crudă.
E cald, e august şi … sunt la mare.