Apoi au urmat 15 ore, în care dorul a reuşit să încolţească şi să prindă puteri. Un dor dulce după ceva, ce nu simt acasa - libertate. Luni, am început să sufăr de claustrofobie... Mă apasă sistemul de vize din stânga şi condiţiile de trecere a vamei din dreapta... Mă apasă şi albastrul cerului, deoarece îmi oferă puţine posibilităţi ce nu ar contravine legislaţiei...
De parcă m-a lăsat cineva să simt plăcerea zborului, iar apoi m-a închis într-o cutie cu o fereastră micuţă sus...
Până nu va fi deschisă cutiuţa, eu îmi voi împleti speranţele din amintirile aurii despre Crimea, unde sub valurile mării se odihneşte o monedă aruncată de mine... :)
