Îl ştiu de pe când era mic. Eu l-am adus în casă, eu l-am învăţat să stea cu capu’ atârnat şi eu l-am hrănit. Ca o sărbătoare aşteptam fiecare seară. O sărbătoare dureroasă. Îmi dezinfectam călcâiul şi îl chemam cu voluptate şi teamă. El venea…
Acum s-a făcut mare. Eu l-am creat. Eu îl voi ucide. Azi vreau să mă simt dumnezeu, chiar dacă mâine îmi va părea rău…
Îl aud bâzâind. Poc…
Nu mai aud nimic. Acum e linişte…
Pe palmă mi-a rămas sângele meu, amestecat cu sângele lui…
