Când am pornit de la Bucureşti spre Chişinău, pe marginea Dâmboviţei, mi-a apărut în cale o inscripţie mare pe un perete – „Basarabia e România!”. Asemenea inscripţii sunt dese în România. Acolo nu vei vedea niciodată „Davi moldovan” (trad. rusă – “dă în cap moldovenilor”) aşa cum au apărut în Chişinău, de exemplu: „Davi rumân” (trad. rusă – “dă în cap românilor”).

„Am mers toată Europa şi nu ne-am chinuit ca aici”

Am ajuns la vamă. În rând – maşini multe, iar lume şi mai multă. Moldovenii veneau acasă din Europa. Unora dintre ei li se citea pe chip mulţumirea de sine. Aveau maşini bune şi erau îmbrăcaţi bine. „Ce să-mi doresc mai mult?”, îmi explică un tânăr care intră în vorbă cu mine. „Acolo macar e viaţa stabilă şi sigură. Ştiu pentru ce muncesc”, îmi explica băiatul. „Voi reveni definitiv acasă când voi vedea schimbare. Chiar vă rog, aşa şi să scrieţi”, conchide el, zâmbind ştrengăreşte. Ion este plecat de mai bine de şapte ani în Spania. După cum spune el, am înţeles că are un loc de muncă „normal”. În faţa noastră, familii întregi cu copii şi cu bagaje pline de bunătăţi erau nevoite să scoată toate genţile din maşini şi să arate ce au în ele. „Am mers toată Europa şi nu ne-am chinuit ca aici”, spunea enervat un bărbat, în timp ce ridica bagajele mari şi grele pe care le avea. Aşa e când eşti născut la frontiera Uniunii Europene…

„Moldova, patria mea”

După ce am stat în vamă aproximativ două ore, am pornit şi spre Chişinău. Drumurile – extrem de proaste, în schimb maşinile – dintre cele mai luxoase. Un mic detaliu – pe numerele multora dintre acestea vezi inscripţionat acel binecunoscut „K” (din rusă de la Kishinev). Nu sunt deloc de neglijat nici faimoasele „Moscviciuri” de altă dată, care, aidoma unor buburuze obosite, încă se mai târâie cu chiu cu vai pe străzile capitalei. Capitalismul îşi face loc în R. Moldova, chiar dacă mai încet decât ar fi firesc.

De la intrarea în oraş, vezi că pe străzile Chişinăului abundă afişele legate de limbă, patrie şi Europa. Educaţie „patriotică”, nu glumă! Ai zice că asta e preocuparea de căpătâi a guvernanţilor… „Iubeşte-ţi limba, iubeşte-ţi ţara”, „Moldova patria mea”, „Uniunea Europeană şi Moldova”, „Spre Europa, spre un viitor decent”, sunt doar câteva dintre multitudinea panourile pe care am reuşit să le surprind în poze. Ba chiar şi urmele lui „9 mai” le mai poţi vedea în plină vară. Se vede că în R. Moldova se încearcă cu tot dinadinsul cultivarea „spiritului patriotic”… Dar, deocamdată, doar cu lozinci.

Cumpăraţi, cumpăraţi … roşii moldoveneşti

De la patriotismul afişat în cele mai vii culori pe străzile Chişinăului facem un salt la „patriotismul real” – cel pe care îl percep oamenii. Am mers în piaţă. Aici, moldovenii, cu mâinile bătătorite de muncă, înegriţi de soare şi lehămetiţi de toate, îşi scot munca la vânzare. Roşiile „moldoveneşti” – nu „turceşti”! -, cum scria pe una dintre tăbliţele de la tarabe, erau nici mai mult nici mai puţin decât 3 lei. În euro ar fi 4,80. „Da ce le daţi aşa scump?”, întreabă o doamnă cu unghiile vopsite într-un roşu aprins. „Asta-i scump?”, întrebă mirat vânzătorul. „Nu luaţi, dacă nu vă place”. De, sunt roşii autohtone…

Nu toţi cei care vând în piaţă sunt obligatoriu producători. Pe unii, însă, îi citeşti pe chip că sunt anume aşa. În partea dreaptă, un băieţel cu chipul trist mă îndemna să cumpăr pepeni galbeni. Culoarea părului i se asocia atât de bine cu peisajul încât nu am ezitat să îi fac o poză şi să vi-l arăt. „Oare cât de dulce este copilăria lui?”, mă gândeam deja acasă în timp ce savuram dulceaţa pepenilor cumpăraţi de la el.

Sărăcia – haine grele…

Revenim în piaţă – în cealaltă parte a acesteia este „gumanitarca” (vine din rusă, de la „guman” – uman). Aşa numesc oamenii hainele venite de peste hotare, drept ajutor pentru cei nevoiaşi. Haine care ajung, în mod neexplicabil, pe tarabele de la piaţă. Mormane întregi de „gumanitarcă” abundă mesele comercianţilor, iar cei mai nevoiaşi răscolesc continuu printre ele, poate – poate or găsi ceva mai ieftin. Peisajul nu este dintre cele mai frumoase, aşa că îl abandonez.

Intru  în hala pentru brănzeturi. Acolo, ce să văd? De pe perete Dorin Chirtoacă îmi zâmbeşte binevoitor pe un calendar albastru. „Se vede că a fost campanie electorală”, spun eu. Nedumerită, vânzătoarea se uită cruciş la mine. Îi fac semn spre poza fericită a lui Chirtoacă. „Aaaa”, se uită femeia zâmbind. „Apoi l-am votat. Îi tânăr şi-mi place de el”, îmi explică ea. Şi ea e tânără. Să tot aibă vreo 30 de ani. Mă bucur că schimbarea de mentalitate se produce, iar tânăra generaţie gândeşte altfel.

Veşnicia comunistă dăinuie în satele Moldovei

Ajung la ţară, la bunici. Aici, în schimb, mă întristez la culme. Aflu că, pe 29 iulie, în localitate, pe primul loc au ieşit comuniştii.  Tanti Vera îmi turuie vechea istorie: „Avem pensie la timp”.

…Ei, dar despre asta data viitoare. Sunt prea tristă de câte văd aici.