Îmi place amurgul, atunci când totul sub magia naturii se preschimbă, regele zilei amabil se retrage în ascunzişuri, lăsând regina să-şi ocupe locul pe piedestalul acestei lumi. Lumii care mă înconjoară. Închid uşa în cameră mea, parcă izolîndu-mă de exterior, dar deschid fereastra şi simt cum aerul rece patrunde în cameră şi vizitează orice colţişor. Mă aşez comod şi admir puţin luna, unoeri simt că şi ea mă priveşte, uneori priveşte pe altcineva. Cu timpul ochii se închid, şi încep să meditez. E Linişte..
E liniştea în care şi-au făcut loc vîntul ce adie dincolo de fereastră, cântecul greierilor, care se aud în depărtări, şi ecoul rugăciunilor, care se revarsă peste noapte. E pace. Acest sentiment e asemenea somnului, când eşti una cu împăcarea.
Pacea nimeni nu ţi-o aduce pe tavă, nu se serveşte la dejun, şi nu se vimde sau se cumpără. E sentimentul ascuns undeva în adâncul sufletului fiecăruia. O simţeam din plin în fragedă copilărie, când vorbele încă nedesluşite ale mamei erau totul. Erau amgia care ne apăra de tot raul, iar tata era cel mai puternic şi mai chibzuit voinic din toată lumea. Creştem şi acest sentiment dispare precum un castel este înghiţit de nispuri. Există! dar undeva departe, în adâncuri..
Închipuiţi-vă câtă trudă trebuie pentru a dezgropa un castel înghiţit de nisipuri, particolele mici, parcă în pofida legilor naturii se reântorc la locul de unde tocami le-am sustras, nisipul se risipă printre degetele mai puţin fine. Dar cu muncă, sârguinţă şi credinţă, toul va reuşi!
La fel şi pacea din sufletul nostru, nu o servim la cafea, cu toate că o putem împărţi cu prietenii. Muncim din greu să o gasim, muncim din greu sa o menţinem. Nopatea pare a fi cheia ce între-deschide lădiţa pe care o căutam. Căutarea e lungă şi sârguincioasă, atunci mă întreb de ce pierdem timpul pentru nimicuri? De ce irosim cuvintele, dragostea nopţile pentru pulberi de praf, care nu fac decât să ne împotmolească. Însă noaptea se termină, lădiţa se închide, şi începe o zi nouă, poate şi o viaţă noua după fiecare noapte de meditaţii, deoarece fiecare întrebare obţinută e un pas înainte, iar fiecare raspuns obţinut, o răscruce trecută cu Brio.
Eu îmi caut pacea, sau mai bine zis mă caut pe mine, iar când mă voi găsi, voi avea împăcarea să realizez că pacea e lângă noi, e în inima ta, a mea, în inima noastră, iar până atunci mai rătăcesc în meditaţii..
