Recunosc, la început am fost sceptic vizavi de conținut, pentru că nu ardeam de dorință să studiez istoria JO, dar și pentru că, știind de mai mult timp de intenția maestrului Josanu, așteptam o altfel de carte. Mă gândeam că va avea un conținut autobiografic, cu mai multe detalii despre culisele sportului moldovenesc. Însă Efim Josanu a rămas un domn și cu șarmu-i caracteristic, a reușit să îmbine utilul cu plăcerea, editând această carte foarte interesantă la conținut și, totodată, necesară pentru cei ce studiază fenomenul sportiv.
Chiar dacă mai cunosc și eu câte ceva din istoria sportului, citind această carte am înțeles că mai am mult de studiat. Astfel am aflat că primul basarabean care a participat la Jocurile Olimpice a fost Valentin Șcerbacov, prezent la Olimpiada de la Berlin, în 1936!
”Dincolo de șansa pe care mi-a dăruit-o destinul de a fi un timp în epicentrul marelor evenimente, într-un final de veac turbulent, am rămas observatorul dintr-o parte, urcat sus, în galeria vibrândă de emoții, trăind alături cu spectatorii și colegii de breaslă, pasionantele confruntări din arene, fericit să pot descrie în măsura priceperii, în direct sau după terminare, elanul freneziei atletice, unde, ca într-un roman de aventuri, încap atâtea puncte de culminație și atâtea deznodăminte dramatice...”Efim Josanu
Cartea profesorului Efim Josanu (primul președinte CNO) încă nu a fost pusă în vânzare. Din cauza problemelor financiare, enciclopedia sportului se prăfuiește încă la tipografie. Dacă printre cititorii blogului sunt oameni potenți financiar, pot să mă contacteze pe mine sau direct pe Efim Josanu pentru a susține finalizarea editării manualului.