Sunt un nou-venit pe lumea asta de suspine.
Nu am un ghid şi greu deosebesc răul de bine.
Încerc doar primii paşi în… se numeşte „viaţă”,
Dar, chiar şi vara, întâlnesc doar gheaţă
Şi cad. Din fericire, am o siguranţă:
E mama şi cu tata – veniţi mai de demult
Care, la fel ca mine, la-nceput au căzut,
Şi-n suferinţi şi răni căderile-au trecut
Şi i-au durut necontenit spre-a nu uita de ele
Acum e rândul meu – să mi le fac pe ale mele.
18.07.1995
Inexplicabile-s simţirile ce le trăiesc atunci
Când întâlnesc în cale-mi diferiţi năuci
Plini de orgoliu, de ambiţii, de trufie
Şi de invidie ce strică o prietenie,
Şi tot ce e frumos preface-n nebunie.
Ei râd de suferinţa altora, se bucură oricând
Când de durere oamenii se plâng
Şi devin palizi când norocul iese-n cale surâzând,
Iar oamenii, iubindu-se sunt fericiţi.
Eu mă feresc de aceşti inşi, şi, vă rog, vă feriţi!
20.07.1995
Din ce în ce mai des aud, văd şi chiar simt
Minciuna ce se străduie să facă legământ
Între spirite-omenşti şi diaboliceşti moravuri
În rezultat, trăim între oameni-balauri
Şi nu mai vezi decât uscaţii lauri
A unor vremi trecute în repaos –
Spre marea favoare a acestui haos,
Când nimeni nu mai intră în pronaos,
Şi semnul crucii e semn de pieire
Şi totu-i zarvă, bârfă, nebunie…
22.08.1995
Viorica Olaru
azi Viorica Olaru-Cemîrtan
Posted in Meditatii
