
Ieri, 19 iulie, prim-vicepreședintele PLDM Alexandru Tănase a avut la Paris o întâlnire cu alegătorii din Franța lângă bustul lui Mihai Eminescu din cartierul latin.
Politicianul a împărțit CD-uri și flyere cu îndemnuri de vot nu doar pentru PLDM, dar și pentru PL și AMN, transmite blogul corneliuharea.blogspot.com.
Tănase a declarat că scopul său principal în Paris nu e de a face campanie pentru PLDM, ci de a îndemna oamenii să meargă la votare, știind că la Paris părerile sunt deja împărțite asupra partidelor din Opoziția parlamentară.
Alexandru Tănase a mai declarat că va opta pentru ca în funcția de șef al statului să fie aleasă o persoană neutră în mod provizoriu pe vreo 20 de luni, timp în care deputații ar urma să producă modificările necesare în legislație, pentru a transfera acest drept direct alegătorilor și să organizeze alegeri prezidențiale noi.
În chestiunea problemei transnistrene, candidatul PLDM, Alexandru Tănase, a precizat că i-ar plăcea o abordare după modelul cipriot, amintind că Ciprul s-a integrat în UE fără a-și soluționa problema teritorială.
Surse:
www.unimedia.md
Blogul lui Corneliu Harea

