Conferinţa de presă în cadrul căreia au fost făcute publice rezultatele Barometrului de opinie publică a semnănat mai mult cu o campanie gratuită pentru fostul speaker comunist, Marian Lupu. Cei care au prezentat rezultatele cercetării nu au ezitat să-i rostească numele aproape la fiecare frază. Mi se pare surprinzător chiar şi faptul că Lupu cica l-a devansat pe Voronin la capitolul încredere, fie chiar şi cu o sutime. Dar şi mai surprinzător este faptul că partidul lui Lupu este acum înaintea PLDM-ului, care ar acumula mai puţine voturi decât PD, la 29 iulie.
De unde ia PD-ul voturi?! De pe segmentul de stânga şi de la comunişti, spun analiştii politici. Mie mi se pare că Jugău (unul dintre sociologii care a muncit la acest sondaj şi care este membru al PD sau în cel mai bun caz simpatizant) a mai pus câteva procente ca să arate bine PD-ul în sondaje.
Oricum a rămas mai mult de o săptămână şi toate aceste speculaţii se vor risipi, iar alegătorul îi va taxa pe minciunoşi, cel puţin sper să se întâmple asta.
Potrivit BOP, PCRM ar acumula 31,1%,
PL - 13,2%,
PD -9,6%
PLDM - 7,2%.
AMN ar obţine 2,6% şi nu ar trece pragul electoral.