Gabriel Stati a fost eliberat din arest joi, 18 iunie, în jurul orei 15, după două luni și jumătate de detenție.

Aseară suporterii echipei Dacia Chișinău au primit o veste foarte bună. Gabriel Stati, patronul vicecampioanei Moldovei, a fost eliberat din închisoare, unde a fost ținut mai bine de două luni. Motivul nu are nicio tangență cu fotbalul. Stati a fost învinuit de către autorități că ar fi susținut financiar evenimentele din 7 aprilie, ceea ce pare a fi mai degrabă o aberație sau, mai bine zis, o răfuială politică.

Oricare ar fi fost cauza reținerii lui Gabriel Stati sper să nu-l fi descurajat și să nu-l facă acum să renunțe la fotbal și la alte activități sportive în care s-a implicat decisiv, în condițiile în care a fost peste tot principalul finanțator. Cert este că fără el sportul moldovenesc ar fi fost mult mai sărac, iar dacă s-ar retrage am avea de pierdut toți cei care facem sport și trăim cu acest fenomen. Or Gabriel Stati a fost unul dintre puținii oameni din Moldova care a băgat bani în sport și nu invers.5042491107551272006-390021365640069439?l=sandugrecu.blogspot.com