deputatiupdate1Vedeţi mai jos rezultatele concursului.

Ne vedem la alegeri anticipate!

Într-un articol precedent mă întrebam ce oferim - FLORI sau OUĂ pentru opoziţie? Ei bine, iată că şi după cea din urmă tentativă de a alege un preşedinte comunist, opoziţia merită flori, multe flori, pentru că şi-a arătat puterea şi unitatea. Ne-a spălat obrazul, cum s-ar spune.

Deşi comuniştii au încercat să-l invoce şi să-l folosească până şi pe Dumnezeu, înainte şi după 5 aprilie, acesta nu s-a lăsat “înregimentat în partid”. Astfel că, în sfânta zi de azi, Iuda nu s-a găsit, Voronin din nou s-a necăjit, iar Zina Petrovna, fata cu notele de trei în diploma de studii, cred că s-a plictisit să mai candideze atât la funcţia de preşedinte. Un post, de altfel,  nu tocmai potrivit pentru un troişnic (trad. rusă-persoană care învaţă pe note de trei).

Este, cred, pentru prima oară în istoria statului independent R. Moldova când vocea opoziţiei a contat cu adevărat şi când aceasta nu-şi dezamăgeşte alegătorii trădând.

sistare11Mă bucur că, alături de mulţi alţii, mi-am dat corect votul în data de 5 aprilie 2009. Iată asta înseamnă, domnilor comunişti, “constructivitate”, cuvântul pe care atât de mult l-aţi vehiculat în ultima vreme…

P.S. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar şi astăzi, la fel ca pe 7 aprilie, blogul meu, inclusiv UNIMEDIA, a funcţionat cu intermitenţe (vezi poza alăturată). Să fi fost doar la mine această problemă? Mă îndoiesc. Acelaşi lucru l-a anunţat şi Jurnal de Chişinău despre siteul său. Dar mă bucur că nici aceste metode nu mai au efect! 

Următiţi mai jos declaraţiile liderilor PL- Mihai Ghimpu şi AMN -Serafim Urecheanu la Radio Vocea Basarabiei.

    

update1Mulţumesc tuturor celor care vizitează acest blog şi comentează. Totodată, aduc mulţumiri cititorilor fideli care au răspuns la concursul iniţiat pe 3 mai 2009 şi care se numea Ştiţi cine va da “votul de aur”?

Ei bine, opoziţia a dat dovadă de fermitate, consecvenţă şi respect faţă de alegătorii săi având grijă de “votul de aur”, iar eu dau cărţi din partea partenerului acestui blog - Editura Tritonic  - pentru câştigătorii care au intuit răspunsul corect la întrebare.

Aşadar, prin tragere la sorţi, dintre cei care au răspuns că opoziţia nu va participa la vot, sunt desemnaţi următorii căştigători.

Babacu-Evanghelia după Maghizi de Sergiu Vâlcu

Shoimarel - Mistere veneţiene de Kathryn Walker

Dan Caranfil - Steaua Pandorei (vol. I) de Peter F. Hamilton

Câştigătorii vor fi anunţaţi, pe mail-ul indicat pe blog, când pot intra în posesia premiilor. Cărţile vor fi ridicate de la sediul UNIMEDIA la următoarea adresă:

Moldova, Chisinau, MD-2012;
str. Mihai Eminescu 28 B
tel./fax: 24.35.78

Succes la următorul concurs.

Fiţi cu ochii pe blog!

 topbanner1

evanghelia-dupa-maghizi-204x300mistere-venetiene1-204x300steaua-pandorrei