Ne vedem la alegeri anticipate!

Ei bine, iată că şi după cea de a doua tentativă de a alege un preşedinte comunist, opoziţia şi-a arătat puterea şi unitatea. Ne-a spălat obrazul, cum s-ar spune. Iuda nu s-a găsit, Voronin din nou s-a necăjit, iar Zina Petrovna, fata cu notele de trei în diploma de studii, cred că s-a plictisit să mai candideze atât la o funcţie, de altfel, una nu tocmai demnă de un troişnic (trad. rusă-persoană care învaţă pe note de trei).

Este, cred, pentru prima oară în istoria statului independent R. Moldova când vocea opoziţiei a contat cu adevărat şi când aceasta nu şi-a dezamăgeşte alegătorii trădând.

Mă bucur că, alături de mulţi alţii, mi-am dat corect votul în data de 5 aprilie 2009. Iată asta înseamnă, domnilor comunişti, “constructivitate”, cuvântul pe care atât de mult l-aţi vehiculat în ultima vreme…

P.S. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar şi astăzi, la fel ca pe 7 aprilie, blogul meu, inclusiv UNIMEDIA, a funcţionat cu intermitenţe. Să fi fost doar la mine această problemă? Mă îndoiesc. Acelaşi lucru l-a anunţat şi Jurnal de Chişinău despre siteul său. Dar mă bucur că nici aceste metode nu mai au efect!