Am urmărit aseară una dintre cele mai urâte finale de Champions League. Și spun asta nu pentru ca a câștigat Barcelona (eu fiind un suporter al celor de la Real Madrid, dar totodată, un admirator al talentului Messi). Pur și simplu cele două echipe m-au dezamăgit. Așteptam un altfel de fotbal. Unul mai deschis, mai spectaculos, chiar dacă în joc era cel mai important trofeu din Europa.
Așteptam de la Manchester mult mai mult decât două-trei pase consecutive. Îl vedeam pe Ronaldo un jucător cheie al finalei, dar el a fost marea dezamăgire. Cum a fost, de altfel, de fiecare dată atunci când a avut un meci foarte important. Ronaldo nu are mentalitate de lider. Dacă echipa nu joacă, nu joacă nici el. Îmi va rămâne în memorie și imaginea căpitanului Giggs, care în momentul din debutul partidei, când i-a strâns mâna lui Puyol, avea chipul resemnat. Era din start victimă sigură.
De partea cealaltă, Barcelona, cea mai frumoasă echipă a momentului, s-a limitat la jocul de pase, care este și el o artă, dar parcă am vrut ceva mai mult. Am vrut cascade de driblinguri de la Messi, combinații pe metru patrat Inesta-Xavi-Messi-Etoo-Henry. Ultimul parcă nici n-a jucat.
Una peste alta, Barca a meritat victoria. A fost net superioară englezilor, care au pierdut prima finală de Champions League, celelalte 3 fiind câștigate de diavolii roșii. Barcelona a ajuns și ea la al treilea trofeu câștigat, dar mai are mult până la Real Madrid, cu 9 Cupe ale Campionilor Europeni în muzeul clubului.
