
O prietena de-a mea mereu ajunge in situatii care mai de care incomode, funny, stupide etc. Si, banuiesc ca-i place asta. E persoana care alege intotdeauna calea cea mai complicata. Eu, pe de alta parte, incerc sa fiu intotdeauna calculata, evit peripetiile si urasc complicatiile. Dar se intampla ceva in ultima vreme caci am devenit cam impiedicata si un adevarat magnet de ghinioane.
Acum cateva saptamani eram in unul din cinematografele capitalei. Nu zic care anume ca asa-s de multe la Chisinau si sunt intr-o prea mare concurenta. In fine, dupa film imi dau seama ca-s fara geanta. Iar eu, ca sa va dati seama, nu ies din casa fara geanta chiar daca am numai un pix in ea. Caut pe sub scaune, in WC…si ajung la baietii din security, nu reusesc sa termin fraza “Nu ati vazut cumva…” si zaresc geanta mea pe unul din scaunele lor. Astia incercau sa ma ia peste picior, cica “Vai, asa de interesant a fost filmul ca ai uitat completamente de geanta”. Frate’ meu, care era cu mine, mi-a zis ca asta, de fapt, se numeste “flirt”. Intr-un final, am fost rugata sa explic intr-un catalog de lucruri gasite, DE CE am uitat geanta. “Pentru ca-s cascata” a fost scurta mea explicatie. In catalogul ala erau enumarate toate obiectele din geanta mea, cred ca si banutii i-au numarat. “Pai, daca era ceva periculos in geanta? Trebuia sa verificam!”, mi-a zis unul din ei. Corect.
Asta a fost din categoria grandus cascaturas. Din categoria atragerea ghinioanelor mi s-a intamplat ceva azi in unul din supermarketurile verzi din Chisinau. Veneam de la sport, imi las gentile la intrare in cabinutza cu numarul 66 si iau cheia cu mine. Revin cu cumparaturile, includ cheia in broasca 66…nici o reactie. M-am chinuit vreo 5 minute, chem baiatul de la paza, se chinuie si el vreo 5 minute, vine administratorul, asta ma priveste suspect, constata ca acea cheita pe care o includeam noi in broasca 66 era, de fapt, cu numarul 99. De vreo 5 ori m-au intrebat daca nu am facut cumva schimb de chei cu cineva prin magazin, asa, intamplator. Common!
Intre timp trec colegi, cunoscuti pe langa mine…iar eu stau inconjurata de security, administrator.
Pana la urma au gasit o cheie de rezerva, au deschis usa, am scos buletinul de identitate, i l-am aratat administratorului si cu un “nu va temeti, nu-s o infractoare” mi-am luat ramas bun.
Asadar, ce s-a intamplat de fapt? Cineva, care se afla in perioada grandus cascaturas, a bagat cheia 99 in broasca 66 si a lasat-o acolo. Eu vin, pun geanta, si, miraculos, dar inchid cu cheia 99 usa 66! Cand revin, cheia 99 nu vrea sa intre-n broasca 66! Normal:)
Vacanta, vitamine, sport, masaj, yoga…ce leacuri impotriva cascaturii mai exista?
