Eram la bucătărie cînd am auzit soneria. Pun ceainicul pe aragaz şi mă apropii de uşă, deschid şi văd poştaşul, drăguţ, a fost transferat la noi luna trecută. îmi zîmbeşte fin, probabil acest zîmbet intră în uniformă (parcă nu ar avea şi ei zile negre) deoarece zîmbetul acesta nu-l uită niciodată. îmi întinde un plic alb cu cîteva litere întortocheate scrise pe el, îi zîmbesc, îi mulţumesc şi închid uşa fără să aştept să-mi răspundă, probabil nepoliticos din partea mea, dar nu cred că l-a afectat prea mult, aceste replici îndeosebi de banale ale condicii de politeţe l-au plictisit m-ai mult decît pe oricine altcineva. Mai mult automat decît din curioztate deschid plicul, aud cum sună ceainocul, mergînd în grabă spre bucătărie am scos coala albă de hîrtie din plic, o pun pe măsuţă şi merg să-mi fac nişte cafea. Miroase extraordinar, cafeua aburindă cu Madlene proaspete, reţetă învăţată încă de la bunica. Văd coala de hîrtie lăsată în sigurătate printre ciornele mele de pe masă, deja din curiozitate mă întind spre ea, o iau, o întorc pe o parte, pe alta, parcă timp de aceste fracţiuni de secundă voi intelege ce taine totuşi curpinde. După aceste clipe de zăbovire în jocul pseudocunoaşterii şi grimaselor seriose, care nu sunt decît nişte reacţii aproape involuntare la documentaţia ce trece zilnic prin faţa ochilor noştri, ma opresc totuşi să citesc.
“Doamna Madlen Klein, sunt împuternicit să vă înştiinţez că apartamenul care vă aparţine
la moment va fi scos la licitaţie în 2 luni dacă nu ve-ţi achita, datoriile” bla bla bla iată ce văd mai departe, pentru cîteva mii sa fiu dată afară din propria casă, tifu birocraţia asta o sa extermineze oamenii de pe pamînt. Hmmm ce semnătura cunoscutp, Henri Woodly, fostul meu soţ? Fostul meu soţ poate să mă dea afara din propria mea casa, pentru cîteva mii zapacite?! Iată ce înseamnă sa fii înghţit de muncă şi discplină, o hibernare eternă, sau mai bine zis zombare a creierului, s-ar vinde şi pe sine dacş asta ar cere aşa numita orinduirea structurală bla bla. Nu cred că realizat ce a semnat, noua lui secretară i-ar fi adus vreo 8 astfel de dosare si replici:
-Semnaţi va rog aici, aici, şi aici, da da şi aici, roz clipind din ochişorii prea naivi să realizeze ce face cu adevărat. El a semnat, s-a şters pe frunte de stresul si efortul mult depus, nereuşind sa vada bine ora, iese grabit zicînd ca pe azi a terminat, înaintînd spre terenul de golf din apropiere.
Încă o privire îmi cade peste această foaie albă, schimbatoare de destinuri. Literele negre uşor aranjate peste încăpătorul alb, virgulele grijuliu aranjate după cuvinte, punctele care termină un gînd mai pătrunzător şi aberant decît altul. Rigiditatea acestui text scris fără suflet, o copie, o clonă a multor alte clone ale acestei birocraţii zgîrîe sensul dat unui manuscris, a înecat literele şi cuvintele în limitele unei coji de suflet, ramburasbile în cîteva mii zăpăcite.
