Câțiva ani mai târziu, după un meci catastrofal, 1:1 (parcă) cu FC Hâncești, pe Stadionul Republican, Zimbru pierdea pentru prima dată titlul în fața Sheriffului, cu el pe bancă. După meci, a rămas minute bune pe banca de rezerve, plângând în hohote, înconjurat de toată echipa. N-am să uit niciodată acele momente... Atunci lucram la un post TV și am strigat tare la cameraman, care prindea muști, să-l filmeze. Eram aproape de el. A ridicat capul din pământ, m-a privit cu furie și mi-a zis: ”Filmează, jurnalistule, filmează…”.
După acel episod, a mai fost puțin pe la Nistru Otaci plus naționalele de tineret și 4 meciuri la seniori, pe final de preliminarii, când Mațiura a demisionat după dezastrul din Suedia, 0:6. Perioada neagră a venit în 2002, când Federația nu i-a prelungit mandatul pe banca naționalei, preferându-l pe Pasulko. După vreo 2 ani fără lucru, timp în care aproape devenisem prieteni, mi-a promis un interviu senzațional despre toate lucrurile necurate din fotbalul moldovenesc: ”Îți promit. Când voi semna cu un club de afară, voi spune totul. Așa cum este. Adevărul…”.
Au trecut mai bine de 5 ani de atunci. Alexandru Spiridon a devenit primul moldovean care a ajuns într-o finală de cupă europeană!!! În calitate de secund al lui Mircea Lucescu, dar, credeți-mă, am fost de multe ori la Donețk și am văzut cu ochii mei: Spiridon joacă un rol important la echipă, conducând aproape toate antrenamentele ucrainenilor… Au trecut 5 ani de atunci, iar Spiridon nu mi-a mai spus ”adevărul”, deși am făcut între timp câteva interviuri cu el. Totuși, odată, am scos singur ce mi-a trebuit. Dar despre asta, într-o altă postare.
Sincere felicitări, Alexandru Spiridon!!!
