
Foto: Gabriel Stati alături de cei trei copii ai săi
În altă ordine de idei, cred, o părere personală, că Gabriel Stati este reținut abuziv. Din ce știu, patronului de la FC Dacia i se imputează că ar fi participat la organizarea devastării clădirilor Parlamentului și a Președinției. Precum că printre cei care au aruncat cu pietre în clădiri se aflau sportivi de la Asociația de lupte Voievod, președinte al căreea este același Gabriel Stati. Mergând pe această logică, trebuiau reținuți și rectorii sau directorii de la instituțiile de învățământ, studenții cărora au participat la dezordinile din 7 aprilie. Am mai scris și îmi mențin părerea că reținerea lui Stati ar avea o altă conotație. Refuz să cred că un om de afaceri cu atâția bani s-ar fi implicat în astfel de murdării.
Nu sunt prieten cu Gabriel Stati cum mi-a reproșat cineva. Pur și simplu Gabi este unul dintre puținii oameni cu bani din Moldova care a susținut din belșug sportul moldovenesc, cu precădere fotbalul – ceea ce nu am auzit despre alți oameni foarte influienți și foarte bogați. De asta îl apăr pe Gabriel Stati și îl voi susține în continuare cel puțin pe acest blog până când va fi eliberat din arest.