PIZDET
r o m a n
Se dedica tuturor prietenilor mei, tuturor celor care au trecut peste aceasta realitate (unii nu s-au mai intors) - din disperare, din sila, din nemultumire, de asemenea tuturor celor care vor citi aceasta carte pana la capat.
1. Exit
Cum dupa primavara vine iarna cum iarba incepe sa inghete vrabiile sa cada din copaci ca merele rascoapte cum eu m-am saturat de toate astea si am hotarat sa fug sa fug pana cand transpiratia ma va slefui din nou pana cand rosiile se vor coace si viermisorii se vor satura. Mai incearca o data baiete mai incearca cine stie.
1. de cumparat bilet pentru Cluj - Bucuresti. De facut 1 litru de cafea sau de ceai negru. Cand nimeni nu-i acasa de strans lucrurile care vor trebui sigur, nimic in plus.
2. de iesit in coridor, luat liftul, coborat parter, trecut pe langa cinematograful Marasti, urcat in troleul nr.4.
3. coborat la gara, urcat in tren.
4. pa si pusi oras minunat si imputit.
Asa se fuge de undeva, asa am fugit eu din orasul de care nu credeam ca voi mai putea scapa. Un oras cu amintirile mele bolnave, cu multa mizerie si aer statut. Ca ultima dorinta, la plecare, as arunca o bomba atomica, asa, ca sa fie, la poalele rochitei tarfei acesteia care se incadreaza integral ca o papusa ruseasca in alta tarfa s.a.m.d.
Uite-asa. Afara e noapte, se vad ceva umbre, nu stiu daca sunt munti sau nori. Dimineata un soare ca un ochi rosu obosit ne va saluta cu scarba. E cel mai minunat moment al zilei. Dup'aia poti sa dormi, cu siguranta va fi mai interesant decat in realitate. Chiar daca nu vei visa nimic.
Ma asez pe locul meu desi nu am bilet cu loc, beau o gura de ceai si mi se face greata. E prea tare. Din coridor se aud baietii cantand: La Familia, Metadon, Mafia. Asculta, astea-s versuri adevarate - zice unu', poezia care exprima realitatea.
Inchid ochii. Stiu ca nu voi putea adormi. E greu sa nu faci nimic, sa fugi si sa dormi. Starea de oboseala imi trimite visuri. Niste pete rosii care se tot misca, mai pierd din culoare, incepe sa apara de sub ele un alb, dup'aia albul ocupa tot spatiul. E un alb auriu si are o viteza extraordinara. Incep sa ametesc dar nu deschid ochii. Simt ca albul e in stare sa ma orbeasca. Brusc se loveste de ceva si se opreste. Mii de ganganii negre se misca in toate directiile. Incerc sa ma concentrez asupra uneia. Totul devine limpede. Le descopar ordinea, le urmaresc cum curg incet mai departe, cum litera se lipeste de litera formand un cuvant ce se uneste cu alt cuvant permitand textului sa traiasca, sa-si simta puterea in sangele care circula. Ma las in voia lui. Citesc in adormire. Doamne, numai sa nu uit, numai sa nu uit atunci cand ma trezesc.
pentru full click aici
ps: cine are Letopizdet (al 2lea roman al lui Alexandru Vakulovski) vreau si eu...
