“Mi s-a creat impresia că autorităţile moldoveneşti uneori cred că Europa este naivă, păi Europa nu este naivă.”
(Marianne Mikko, copreşedinta Comitetului pentru colaborare parlamentară UE-RM)
Să presupunem că sunt un simplu cetăţean al R. Moldova, care locuieşte la ţară şi care se informează (mai mult de nevoie şi din lipsă intenţionată de diversitate mediatică) de la postul “public” de televiziune - Moldova 1.
Am aflat câte ceva despre “huliganii” de la Chişinău, despre prejudiciile aduse de aceştia în urma “vandalizărilor” instituţiilor statului, despre pretinsa implicare a României - lucruri pe care “echidistantul” nostru post ”public” de televiziune a avut grijă să ni le prezinte cu lux de amănunte. După aceste evenimente devin direct interesat despre ce se mai întâmplă în “mândra noastră capitală” - Chişinău. Şi ştiu că se întâmplă, pentru că mai aud şi zvonuri de la unul sau de la altul!
Numai că ceva nu se leagă. Ceea ce aflu eu, cetăţeanul simplu din satul Palanca, de exemplu, este altfel decât realitatea pe care o văd la Moldova1.
Şi pe drept cuvânt este, domnule/doamnă!
Aşa i-aş răspunde eu unui om de la ţară, dacă mi-ar spune ceea ce am scris mai sus. Şi nu doar aş răspunde, ci chiar aş argumenta cum Moldova 1, televiziunea plătită din banii contribuabililor, oferă o informaţie distorsionată, neechidistantă şi total scoasă din context!
„Lupta pentru libertate şi independenţa mass-media a fost pierdută”
Să luăm, de exemplu, vizita recentă şi discursul şefului delegaţiei Parlamentului European, Marianne Mikko (căreia îi aparţine fraza de mai sus), aflată zilele acestea în vizită la Chişinău. După ce delegaţia parlamentului european a criticat autorităţile moldovene şi şi-a arătat indignarea pentru încălcările grave ale drepturilor omului de după alegeri, priviţi mai jos ce informaţie oferă populaţiei televiziunea publică. Atenţie! Acea televiziune despre a cărei reformare Marianne Mikko a spus că este „o urgenţă, care trebuie să înceapă chiar acum, fiindcă cetăţenii obişnuiţi vor să se informeze şi să înţeleagă ce se întâmplă în această ţară, pentru că schimbarea denumirii Companiei în una publică nu a fost decât una cosmetică”.
Moldova 1 - surdă la orice critică - nu a cutezat şi nu a avut nici măcar minimul respect şi curaj să dea o frântură din cele afirmate de Mikko. Până şi acest reportaj l-a distorsionat.
Moldova 1: Un viitor european pentru cetăţenii Republicii Moldova poate fi oferit doar în condiţiile unei stabilităţi politice. Declaraţia îi aparţine şefului delegaţiei parlamentului European, Marianne Mikko, care s-a aflat într-o vizită în Republica Moldova, pentru investigarea situaţiei post-electorale. Mikko a apreciat colaborarea fructuoasă cu autorităţile moldovene în decursul activităţii de monitorizare din ţara noastră. În acelaşi timp, membrii delegaţiei au declarat că evenimentele din 7 aprilie nu vor influenţa dorinţa instituţiilor europene de a semna un nou Acord cu Republica Moldova.
Moldova 1 pregăteşte terenul viitoarelor învinuiri
Aşadar, scurt, concis şi la subiect. Mai ceva ca pe vremea adevăratului comunism. Despre faptul că “Voronin a refuzat să se întâlnească cu delegaţia” sau că aceasta are dovezi serioase precum că “tinerii au fost bătuţi şi maltrataţi de către poliţie”, ori că “lupta pentru libertatea şi independenţa mass-media a fost pierdută”, Moldova 1 nu a avut măcar bunul simţ să pomenească ceva. Ba mai mult, această instituţie devenită roşie, pregăteşte, se pare, terenul ca, atunci când UE va refuza orice tratat sau acord cu RM, să aibă pe cine da vina - nimeni alţii decât protestatarii din 7 aprilie. Înspre ei va arăta degetul guvernamental şi de capul lor va sparge Moldova 1 toate oalele legate de nereuşita “luminosului viitor european” al statului moldovenesc.
Aşadar, asta va afla cetăţeanul din Palanca, despre care vorbeam mai sus. În ignoranţa-i scuzabilă va spune din nou că vina este a “huliganilor” şi a “vandalilor” protestatari de la Chişinău, cei care “au compromis strălucitul viitor european al R. M.” la care au muncit “intens şi în sudoarea frunţii” ultimii opt ani de zile comuniştii.
Iată asta înseamnă “informarea” populaţiei prin intermediul presei în R. Moldova.
Moldova 1 - “nu minţi poporul cu televizorul” şi fă un gest elementar: reintrodu forumul dacă te pretinzi cu adevărat publică!
NOTĂ: Forumul Moldova 1 închis după protestele din 7 aprilie 2009
Napocel este unul dintre vizitatorii fideli ai acestui blog, dar nu numai - şi al siteului Moldova 1. A comentat intens pe forumul postului “public” de televiziune până pe 7 aprilie, după care… pac! şi a dispărut forumul Moldova 1. Iată ce mi-a declarat: “Au scos forumul imediat după data de 7 și nici pe mess nu-mi mai răspund așa zișii amici de la Moldova 1. Le-o tăiat piuitul. Mai cărcoteam cu directorul de la marketing Vitalie Cojocaru, cu reporteriţa moldovenistă Victoria Zaharia, care acum nu mai răspund nici măcar pe messenger. Doar Alexandru Guțu, șeful tehnologiilor informaționale de la TRM, mai vorbeşte din când în când, dar și acela rezervat”.