Personal, dacă în zilele de 7 şi 8 aprilie am trăit un şoc adevărat, atunci în zilele ce au urmat am simţit o durere surdă, dar care, am impresia, va avea un ecou mult mai lung. De ce? Pentru că în căutarea adevărului, am dus discuţii cu mai mulţi oameni cu diferite viziuni politice. Şi concluzia pe care am făcut-o, e că fiecare pledează pentru democraţia sa personală. Cei care susţin opoziţia nu recunosc că cei ce au votat pentru partidul comunist au avut dreptul s-o facă. Cei care care susţin partidul comunist nu admit că cei ce susţin opoziţia au dreptul la exprimarea opiniei şi la manifestări şi după alegeri, nu numai până la.
Ambele părţi nu acceptă o poziţie neutră.
De ce?
Respectarea opiniei contrare este principiul de bază al democraţiei. Da, ai dreptul să-ţi aperi părerea, ai dreptul să lupţi pentru interesele şi valorile tale prin metode neinterzise de lege. Ai dreptul să încerci să convingi omul să "treacă de partea ta", dar eşti obligat să-i respecţi alegerea, cât de tare aceasta nu ţi-ar displăcea.
Desigur, ceea ce spun şi ceea ce mă doare nu se referă la toţi. Am fericirea să ştiu persoane care stau ferm pe poziţia sa, dar nu-ţi fac reproşuri umilitoare, dacă te gândeşti altfel. Şi nu sunt toţi de aceaşi orientare politică.
E utopic ca democraţia să fie democraţie şi la nivel de comunicare interpersonală?
