Ironia vieţii! O mămică basarabeancă căsătorită în România, nu mai poate veni acasă în Moldova. Este de cinci ani în România şi are doi copii. A adus băieţelul de trei anişori la Chişinău cu câteva săptămâni înainte de decizia ingenioasă a preşedintelui. După tărăboiul de marţi, Românii nu mai au acces în Moldova. Prin urmare fetiţa ei de trei lui şi soţul nu au voie să intre în Moldova fără vize doar pentru că sunt români.

Din localitatea unde locuieşte acum până la vama Leuşeni sunt 600 de kilometri. În următoarele rânduri urmăriţi exact ceea ce a scris protagonista materialului meu:

pe scurt:
fără să folosesc multe nume, ne-au spus că ne trebuie viză să intrăm în Moldova, şi că trebuie să mergem la consulat la Bucureşti. Le-am spus că acolo nu se dau vize, dar ei au spus că nu ne pot lăsa şi că ei işi pot pierde serviciul. Poliţişti şi vameşi chiar au vorbit frumos cu noi îndemnându-ne să mergem la şefu de tură de la Leuşeni, ca el să poată suna mai departe să vadă dacă ne poate lăsa să intrăm în Moldova. Le-am povestit toată istoria noastră, dar am observat că avea frică de a lua o decizie favorabilă pentru noi. Între timp am mai tot vorbit cu vameşii cu grad mai mic. Care chiar erau bunăvoitori dar erau legaţi de mâini şi picioare să facă ceva. Se citeau pe faţa lor aşa o frică. Acolo la vamă am văzut mulţi militari care patrulau pe podul Prutului, în partea vamei moldovene era iarăşi mulţi militari. Doua microbuze erau foarte bine controlate chiar cu un câine lup. Nu am văzut nici un român pe acolo. Autorităţile române, la început nu ne-au lăsat să trecem, spuneau că nu o să ne lase să trecem la moldoveni pentru că din data de 9 nu a mai trecut nici un român, am insistat şi ne-au lăsat să trecem. Dar în 30 minute ne-am întors. Vama Leuşeni pentru români era închisă total. Îmi spuneau vameşii moldoveni că au mai trecut ceva români cu tirul care mergeau în Ucraina cu marfa şi au avut vize de tranzit puse recent la Bucuresti. Când îl aşteptam pe şefu de tură, care era în şedinţa cu vameşi şi poliţiştii de frontieră, am auzit cum folosea un limbaj mai ridicat, parca îi certau. Din acea şedinţă scurtă a ieşit destul de încordat. Cam asta a fost excursia noastră. Nu vreau sa folosesti numele nostru, ok.

În concluzie: acum mama şi copilul sunt la câteva sute de km deja câteva săptămâni bune. Cu fetiţa de trei luni a parcurs 1200 de km, ca să ajungă la băieţel, în van. Acum băieţelul, care de fapt e şi el român, pentru un timp va fi moldovean, pentru că e la bunica în Moldova. Iar mămica, tăticul şi surioara sunt în România, pentru că surioara şi tăticul nu au vize.

Tristă istorie şi îmi pare foarte rău că această familie cu frică de Dumnezeu, a nimerit în această istorie. ŞI mai mult îmi pare rău că morţii au votat pentru stabilitatea promisă de domnul Voronin, fără să se gândească că cei vii au nevoie de o altă stabilitate diferită decât cea necesară celor morţi.

P.S. poze şi nu nume nu am pus pentru siguranţa eroilor de presă şi la cerinţa acestora.