Pământule rodnic, pământule sfânt, tu care mi-eşti leagăn, cămin şi mormânt, ridică spre focul aceleaşi stele credinţele tale, credinţele mele.

Evlavie ţie, pământule bun!

in sânul tău doarme trecutul străbun păstrând, pietre scumpe din vremile-acele, comorile tale, comorile mele.

Când gemi sub copite de cal frământat,

de graniţi duşmane adânc sfâşiat, se sbat în furtuna maniilor grele durerile tale, durerile mele.

Involbură-n mine viteze puteri!

iar când voiu fi vrednic tărână să-mi ceri, pe groapa-mi uitată să creşti viorele: iubirile tale, iubirile mele.

Din clocotul inimii stinse să-mi faci

umbroasele coroane de falcini copaci,- Prin mândrele vârfuri să urci către stele nădejdile tale, nădejdile mele.