“Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii.”
Rom.14:13a
“Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti implinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mîntuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?”
Iacov 4:11-12
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?”
Mat. 7:1-3
Omul totdeauna evaluiază, pe stradă, acasă, la servici, la şcolă, oriunde ne-am afla tindem să ne comparăm cu cei din jur şi să ne vedem mai buni decît ei.
Aici apare întrebarea, dar după care barem evaluăm?
Este acesta aprobat de cer?
Oare ne-a lăsat Dumnezeu şi această responsabilitate?
Şi cine suntem noi de tindem să-L ajutăm pe Judecătorul suprem?
Nu ne credem noi cumva mai competenţi decît Dumnezeu?
Dar, am analizat noi vreodată, care sunt roadele evaluărilor noastre, cît de constructive sunt acestea, au ajutat ele cumva persoanele pe care le-am judecat. Sau am vorbit de rău pe cineva şi nici măcar nu am avut curajul să-i zicem în faţă. Nu suntem noi oare nişte fricoşi în acelaşi timp plini de mîndrie de sine. Şi de ce am căta această “slavă deşartă”, prin care obţinem o îmlinire pe un timp scurt, asemanător unui drog, minţindu-ne şi ortăvindu-ne pe noi cu iluzii.
Cineva a zis ca să fii sigur că ţi-ai făcut un prieten adevărat să stii că primul indiciu bun e atunci cînd acesta vine şi-ţi zice cu dragoste lucrurile negative pe care le vede la tine. Dacă, însă, prietenul tău este cel ce te alintă cu cuvinte care-ţi plac să le auzi fii sigur că el te judecă cu altcineva.
Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?”
