BS (Before Scriptum): Acest articol are sanse de a va strica dispozitia, rog persoanele sensibile sa-l ignore.
“You take the blue pill, the story ends. You wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill, you stay in wonderland, and I show you how deep the rabbit hole goes”, asa-i spunea Morpheus lui Neo in filmul The Matrix.
Acum il inteleg perfect pe Cypher din The Matrix care nu mai dorea sa cunoasca adevarul despre lumea in care traia, cea reala. Isi dorea sa fi ales pilula albastra. In copilarie si adolescenta eram pentru pilula rosie cu toata inima (niciun fel de conotatii politice;)). Acum, cu tot creierul sunt pentru pilula albastra.
Cred…nu, stiu, ca omenirea s-a format fara un scop anumit, s-au aliniat planetele in asa fel incat au dat nastere unor specii noi de fiinte. Aceste fiinte slabe trebuie sa se reincarce zilnic cu somn, mancare, bautura iar dupa vreo 70 ani de viata se sting.
In ultimile zile am tot incercat sa dau de cineva care sa ma convinga ca dupa moarte omul nu dispare suta la suta. Si am inteles un lucru, majoritatea aleg o varianta care este mai usor acceptata de creierul lor si, astfel, incep a crede cu adevarat ca dupa moastre exista fie reincarnare, fie chiar o alta lume. De ce crede lumea intr-o continuitate sub o forma sau alta? Asa le este mai usor sa traiasca si sa nu le fie frica ca vor dispare intr-o zi.
Da, ramanem in copiii, nepotii, stranepotii nostri. Ma supara insa gandul ca nu tin minte cum ii cheama pe strabuneii mei, am o singura poza si habar nu am cum si-au trait viata, ce le placea sa faca, cum se odihneau, ce tari au vizitat, ce caractere aveau, cum radeau, cum isi imaginau ca vor arata stranepotii lor? Nici o suta de ani nu au trecut si nu prea am de unde culege aceasta informatie…Nu-i trist? Caut pilula albastra.
Dar nici sa traiesc prea mult nu as vrea. La varsta de 120 de ani, Jeanne Calment a spus cu tristete in voce “Dumnezeu a uitat sa ma ia la el”. In asa momente cred ca nici o pastila nu mai are importanta. Apropo, ea avea 14 ani cand Gustave Eiffel a finisat construirea celebrului turn si tot pe atunci l-a cunoscut pe Van Gogh…uimitor…
Traiti-va viata din plin! Faceti ceea ce va place, faceti lucruri bune, distrati-va, calatoriti, iubiti, dansati, cantati, scrieti, alergati, sariti, radeti!
Traiti-va viata din plin!
