Am primit de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova un comunicat de presă. Mass media era anunţată despre refuzul accesului reprezentanţilor CHDOM, în Penitenciarul nr. 17 din oraşul Rezina, de către Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP). Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului informează că a solicitat de mai multe ori DIP să viziteze P-17 Rezina, în baza a peste 30 de petiţii ale deţinuţilor, care indicau abuzuri grave comise de administraţia acelei instituţii, dar accesul juriştilor CHDOM a fost refuzat.
Deşi în demersul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova erau invocate dispoziţiile Codului de executare, ale Codului Civil al R.M, ale Constituţiei R.M., precum şi cele ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care se referă la dreptul la un proces echitabil, la un recurs efectiv, la apărare, la informaţie, etc., efortul a fost totuşi fără efect. Explicaţia DIP a fost că deţinutul are dreptul la asistenţă juridică doar din partea avocatului cu care a semnat un contract.
Nu m-am mirat când am citit comunicatul respectiv, dar mi-am amintit că, acum câţiva ani, am avut şi eu de-a face cu un caz similar.
Presei i se aducea, aşadar, la cunoştinţă această scrisoare şi era un subiect bun de investigaţie. Dar în R. Moldova îngrădirea accesului presei la informaţie nu este o noutate - era uşor de zis că realizezi un asemenea material, dar greu de făcut. Am încercat, totuşi.
Pentru început am scris un demers către Departamentul Instituţii Penetenciare, prin care ceream să ni se permită întrevederea cu deţinutul respectiv. Totodată, demersul l-am trimis şi la Ambasada Germaniei la Chişinău, deoarece deţinutul, aşa cum spuneam, era cetăţean de origine germană.
După ce ni s-a confirmat că scrisoarea a ajuns la DIP a trebuit să aşteptăm ceva vreme. Între timp, remarc faptul că a trebuit să insist permanent ca să primesc un răspuns din partea instituţiei respective. Şi iată că, într-un bun sfârşit, a venit. Sinceră să fiu, nu m-a surprins. Mă aşteptam. Îl vedeţi în scrisoarea de mai jos.
Aşadar, cum să interpretez eu aceste două documente? Pe de o parte, deţinutul scrie şi cere ajutorul instituţiilor abilitate, inclusiv susţinerea presei şi, pe de altă parte, când Departamentul Instituţiilor Penitenciare a înţeles că gluma se îngroaşă, a răspuns pentru el, refuzând orice intervenţie. Aici trebuie să fac o precizare: în scrisoarea alăturată, semnată de către directorul general al DIP, lipsea semnătura deţinutului cu pricina, aşa cum ar fi fost corect. Deci, concluzia?
Menţionez că eforturile noastre ulterioare de a răzbate la sursă au fost fără efect. De peste tot am primit doar amânări şi răspunsuri evazive.
Acum, văzând că nici CHDOM nu reuşeşte să treacă peste astfel de piedici, am înţeles de ce nu am reuşit în acea investigaţie. Şi, ca o remarcă, adaug doar că, la două luni de la această întâmplare, solicitând un interviu pentru 8 martie cu femeile deţinute la închisoarea de la Rusca, echipa noastră a reuşit destul de uşor şi repede să primească aprobarea DIP. E şi firesc, acest reportaj nu a creat probleme autorităţilor şi nu a ridicat nici un fel de semne de întrebare.
Iată un alt exemplu concret despre ce înseamnă îngrădirea accesului presei la informaţii în R. Moldova.
p.s. Din motive de confidenţialitate am şters anumite date personale.