Nu sunt foarte iniţiată în fotbal, deşi, în liceu, jucam aprig în echipa fetelor contra băieţilor, când era vorba de aşa ceva. E drept că, de când m-am făcut mai măricică, nu mai practic acest gen de sport, dar, la Cupele Europene tot mă uit. În plus, ori de câte ori am ocazia, merg şi eu în tribunele Stadionului Naţional. Prietenii mă ştiu drept un suporter înflăcărat că de, vorba ceea: rele sau bune, echipele româneşti tot ale noastre sunt. Şi ca să vă conving de sentimentele mele profunde de suporter înflăcărat vă spun doar că la meciul Moldova-Turcia cred că i-am spart tempanele lui Fatih Terim în spatele căruia stăteam… Dar nu despre antrenorul turc vreau să vorbesc azi, ci despre Adi Mutu. Un fotbalist care îmi place, dar care, la europenele din vară, m-a supărat, pentru o vreme, pentru ratarea acelui penalty din partida cu Italia. Dar, a trecut şi asta.
Zilele trecute, dau pe youtube, absolut întâmplător, de o farsă televizată recentă, de care a avut parte renumitul atacant al Fiorentinei. Este ecelentă! Priviţi până la capăt! Ce păcat că nu există asemenea emisiuni şi la noi. Ar mai schimba peisajul sumbru al televiziunilor de aici.