Pe la mijlocul anului trecut am început să lucrez la două culegeri de regionalisme şi expresii locale. Luna trecută am publicat-o pe cea din zona Maramureşului, iată că a venit rândul şi celei de expresii din Basarabia. Nu de alta, dar ar fi fost păcat să nu fac acest lucru tocmai pentru zona în care m-am născut şi am crescut. Am încercat să privesc graiul de dincolo de Prut prin ochii subiectivi ai unui călător poposit pentru prima dată pe acele meleaguri. Am descoperit un limbă cu o sonoritate şi un farmec aparte. Cu influenţe din slava veche, ucraineană şi chiar maghiară (făcând referire la legăturile strânse care au existat de-a lungul istoriei între Maramureş şi Moldova, mai întâi prin Dragoş, descălecător al Moldovei, iar mai apoi prin Bogdan Vodă care a pus începutul dinastiei muşatinilor).

Prezenta culegere evită enumerarea oricăror rusisme care au alterat, şi continuă să altereze graiul basarabenilor. M-am concentrat în schimb asupra cuvintelor româneşti mai vechi care sunt folosite în mod curent în acea zonă şi am descoperit o limbă română încremenită undeva între anii 60 ai secolului trecut. Am încercat de asemenea să redau şi câteva elemente specifice din sonoritatea acestui grai, prezentând exemple specifice, dar şi referiri etimologice extrase din Noul Dicţionar al Limbii Române. Româna vorbită între Prut şi Nistru este o microclimă lingvistică ce continuă să uimească. Astfel, pentru orice lingvist, Basarabia este o mină de aur, un portal care îţi permite să călătoreşti în timp. Vă urez lectură plăcută şi vă las să judecaţi dacă încercarea mea a fost sau nu reuşită. Rog să puneţi eventualele greşeli sau scăpări pe seama aprecieri deosebite pe care o simt faţă de acele locuri.

6550242408496091588-5151326464279624750?l=whmn.blogspot.com