De dimineață, m-a sunat un bun amic și mi-a reproșat că am greșit atunci când am scris că Federația nu trebuia să programeze echipa Nistru Otaci pentru prima etapă din ”retur”. Că FMF este acoperită de regulament și că neprogramarea nu este obligatorie în acest caz, adică în condițiile în care Nistru datorează suma de 21 de mii de dolari jucătorului Valentin Lupașcu, bani pe care trebuia să-i achite până pe 25 ianuarie 2009.
Posibil că FMF are acoperire regulamentară în ”Cazul Lupașcu”. Dar cum se explică faptul că FC Beșiktaș nu a fost admisă în campionat pentru o datorie de 5 mii dolari, adică de 4 ori mai puțin decât suma pe care o are Nistru de achitat? De ce FMF tratează în mod diferit două cazuri identice? Asta a fost nedumerirea și indignarea mea.
Și ca să vedeți că am dreptate, voi da mai jos un citat dintr-un super-material scris de cel mai bun jurnalist sportiv român, Cătălin Tolontan:
- Legea şi regulamentele doar arbitrează un cadru sportiv care este construit din simţul comun. Fără acesta, nimic nu are sens
Cum ar arăta sportul dacă toţi ar acţiona mereu la limita legii? Oaspeţii s-ar îmbrăca în culori apropiate de cele ale adversarilor. Arbitrul s-ar gîndi dacă e voie. Gazdele s-ar enerva şi ele şi ar completa raportul de joc cu un scris indescifrabil. Nu e interzis. E la bunul simţ.
Mai departe. Observatorii ar da din colţ în colţ. Ar scana raportul şi l-ar trimite la Federație. Dar Federația nu trebuie să lucreze în week-end. Nu e obligată. Publicul ar aştepta în tribune şi s-ar supăra şi el. Ar începe să se aşeze cu spatele la teren. Toţi spectatorii. Unde scrie la lege că n-au voie?
Şocaţi, polițiștii și salvarea ar porni să meargă lent, foarte lent, astfel încît, pînă şi-ar ocupa locurile în dispozitiv, arbitrul nu ar putea să înceapă meciul. Cine poate grăbi un om să meargă mai repede decît poate?!
Şi astfel, după 90 de minute perfect legale, mingea nu s-ar mişca nici un centimetru şi fotbalul s-ar sfîrşi triumfător, în forma lui acoperită de acte...