Atunci cand vorbesc despre Mihai Eminescu cuvintele sunt doar pete bizare de culoare care oricat de frumoase si inaltzatoare ar fi, nu pot descrie decat o mica parte din genialitatea si farmecul acestei personalitatzi. (Imparat si Proletar) Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,Copii săraci şi sceptici ai plebei proletareAh! - zise unul - spuneţi că-i omul o luminăPe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,Murdară este raza-i ca globul cel de tină,Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin. (Scrisoarea a II-a)De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi?De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptăA turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?Acea tainică simţire, care doarme-n a mea harfă,În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă,Cînd cu sete cauţ forma ce să poată să te-ncapă,Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă?Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lumePrin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară,Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte.. (Luceafarul) ...
A fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata, Din rude mari împaratesti, O prea frumoasa fata.
Si era una la parinti Si mândra-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinti Si luna între stele.
Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l îndreapta Lânga fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce,
Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamâni, Îi cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima Visând ale ei tâmple, De dorul lui si inima Si sufletu-i se împle.
Si cât de viu s-aprinde el În orisicare sara, Spre umbra negrului castel Când ea o sa-i apara ....Am pus doar cateva mostre ale celui care cu magia mintzii si a sufletului, a transformat poezia in cea mai desavarsita arta, care poate cuprinde infinitul pe o pagina...MIHAI EMINESCU