Aveam de parcurs vreo 120 de km şi pentru că tema gazului mi se părea complet răsuflată, m-am gîndit că în cele 2 ore pînă la destinaţie mi-aş putea instaura cu succes o dictatură în rutiera care gonea sprinten pe drumurile îngheţate ale Patriei-Mamă.
Eram vreo 17 şi din ăştia trebuia să-mi aleg vreo doi care să zdrobească la porunca mea capurile celor care s-ar putea împotrivi, restul trebuind să lucreze pentru binele public şi pentru creşterea noilor generaţii. Vorba poetului: „unul pentru tata, unul pentru mama şi unul pentru mine”. Eu aş conduce cu dragoste, aş da la radio doar „hituri” şi le-aş permite împerecherea de 2 ori pe săptămînă. Noile progenituri m-ar adora şi în curînd am putea invada noi rutiere…
Îmi amintesc cu plăcere de desenul animat cu doi şoareci în care ăla cu capul mare încerca să cucerească lumea în fiecare seară. „Mîine e o altă zi”, îmi spun eu, şi cobor umil din rutieră…
