Toţi am auzit de această carte încă din primii ani de şcoală, mai puţini însă am avut ocazia să îl vedem cum arată. Ei bine, în sfârşit l-am văzut şi eu. Abecedarul povestitorului din Humuleşti, pe care l-am răsfoit, a fost reeditat la 22 mai 1990 din iniţiativa Asociaţiei oamenilor de Ştiinţă, Artă şi Cultură din România “Atheneum”.
Înainte de a trece la “răsfoitul” Abecedarului, găsesc de cuviinţă să trec în revisă câteva detalii semnificative cu referire la această carte istorică.
Fac trimitere întâi de toate la vorbele celebre ale lui G. Călinescu, din 1867: “Creangă se uni cu cinci institutori, (C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, V. Răceanu, N. Climescu, A. Simionescu), spre a compune un abecedar ca lumea. Până atunci, copiii învăţaseră să citească cum da Dumnezeu şi după cum era şi dascălul, cărţi fiind puţine şi proaste”. Aşadar, noul abecedar a fost ca o nouă cucerire şi a demonstrat că scrisul poate fi învăţat o dată cu cititul, prin introducerea treptată a vocalelor şi consoanelor. Mai adaug că în timpul apariţiei sale cartea a adunat, după cum spun specialiştii “tot ce a fost mai bun în pedagogia avansată a timpului” şi a fost o mare experienţă a lui Creangă şi a colegilor săi, alături de învăţătorii care i-au susţinut. Manualul s-a vândut atât de repede, încât imediat a mai fost scoasă o ediţie, iar în anul morţii lui Ion Creangă, 1889, Metoda noua de scriere si cetire pentru usul clasei I primara apărea în a XXI-a ediţie, scria Constantin Parascan, în Învăţământul primar, nr. 4, din 2003.
În cele ce urmează, vă propun să vedeţi şi să admiraţi şi voi conţinutul acestei minunate cărţi care, aşa cum apare din scrierile acelor timpuri, “avea menirea să-i deprindă pe copii cu grafia latină, după ce Creangă însuşi buchisise literele slavone ale ceaslovului de grai românesc”.
Mai departe vă las să „îi răsfoiţi” câteva pagini semnificative.
