tn.jpgCe mare și fericit este artistul care reușește să adune ropotele de aplauze ale sălii după prestația sa scenică! Acest gând m-a încercat aseară după vizionarea spectacolului Don Quijote (după Miguel de Cervantes) jucată la Teatrul Național din București în regia lui Dan Puric. Un spectacol fascinant și de mare succes, care s-a jucat, din 2005, de la premieră, până acum, în orașe din peste șapte țări (Berlin, Londra, Paris, Bruxelles, Madrid, Alcala de Henares – orașul natal al lui Cervantes, Viena). Marele succes al acestui spectacol este că publicul îl percepe ca pe unul de politică culturală, adică un portdrapel al culturii române de azi în lume.

Alături de talentatul Dan Puric, despre care am mai scris pe acest blog, și trupa sa Passe - Partout, nume cunoscute precum Constantin Dinulescu, Carmen Ionescu și Ileana Olteanu au reușit să redea pe deplin ideea responsabilității artistice și să încânte publicul prin prestația lor actoricească măiestrită. Astfel, dincolo de pantomima realizată perfect, arta dansului a fost exprimată într-o formă unică: de la step, pași a la Chaplin, la arte marțiale, apoi la dansuri românești, toate combinate și inteligent așezate în jocul piesei.

Dincolo de realizarea tehnică, important este mesajul pe care regizorul Puric vrea să îl transmită. Spectacolul a fost apreciat nu doar pentru performanța tehnică, ci și pentru mesajul transmis: nevoia de hrană spirituală a unei umanități  aflate în criză. ”Este nevoie de o încreștinare rapidă”, spunea Dan Puric într-un interviu. Și continuă: “Acesta este singurul pașaport spre libertate. În toate spectacolele mele eu vorbesc despre seninătate, echilibru și despre marea taină pe care o are omul în suflet. Nu am vorbit despre aspectul patologic al lumii contemporane. Sunt dator sa vorbesc omului despre marea taină a lui, despre plinatatea lui”. Și asta face în Don Quijote. Este vorba, așa cum scrie și pe siteul Teatrului, de “Un Don Quijote plecat din carte, care trece pe lângă noi, ca singura şansă de mântuire a sufletului, într-o civilizaţie agonică”.

Puteți spune că mesajul piesei este redat curat prin viziunea creștină a regizorului. Este perfect adevărat. El transpune ideea donquijotiană pe fundalul vizunii creștine, pe care mai apoi le modelează, le contopește, le amestecă cu toată greutatea rațiunii sale umane și scoate ideea finalului – simbolul crucii mântuitoare - care, aseară, a reușit, din nou, să stârnească îndelungi ropote de aplauze ale sălii (vezi în video de mai jos). Dan Puric este convins că, dacă va juca piesa în Japonia, va fi intitulată Aventurile unui samurai nefericit. “Astfel vom reda lumii taina omului şi îndemnul de a fi mai mult decât ceea ce este”, declară actorul.

Așadar, dacă ideea lui Dan Puric este că umanitatea are nevoie mai mult ca oricand sa fie hranită spiritual, apoi prin Don Quijote el tocmai asta face – oferă această hrană în cel mai original mod. Aseară am avut și eu parte de o fărâmă din această bucată de spiritualitate pe care vă îndemn să o gustați și voi.

Și să sperăm că nu peste multă vreme, Dan Puric și al său Don Quijote vor poposi și la Chișinău!

Mai jos vă ofer o coleție foto din timpul spectacolului de aseară.

[Arata ca slideshow] tn.jpg tn0.jpg tn01.jpg tn1.jpg tn2_0.jpg tn3.jpg tn4.jpg tn05.jpg tn06.jpg tn6.jpg