Bintuiesc cimpurile razvratit de goale, vintul suiera undeva printre ramasitele frunzelor de sub picioare. Merg pe cararea ratacita, simt cum ma urmaresc respiratii aprigi de dupa sabloanele acestui cimp. Norii au hotarit sa acopere pamintul, si sa nu arate divinului bucata asta de pamint plina de pacat, incununata de noroi si scirba.La doar citiva pasi distanta omul se apleaca spre pamintul care i-a dat viata, un bulgar de pamint negru ,probabil din cauza amaraciunii pe care o are in inima omul, dar totusi acest bulgar este unica lui speranta, lacrimile cad de pe obrazul
zbircit de atitia ani, cad si se izbesc de pamintul cu sufletul mut, care fara cuvinte a dat si a curmat vieti. In jur numai sorele palid a mai ramas stiutor, si doar razele lui mai imblinzesc poate din mila, poate din neputinta si acest colt veac si de pamint. In aer parca s-a dizolvat moartea, care in toata grandoarea ei a cuprins acest petic de pamint, acum paraca lasat fara suflare, parca sugrumat, si puterea lui incuita in tacerea lui pastrata in timpuri, uitata de decii dar care a fost cindva descuiata de o inima limpede ce, dupa legenede, va aparea iar.
