Uneori am impresia că anticomunismul moldovenesc se transformă într-o patologie grea. Multă lume care mai mult sau mai puţin se pricep în chestiunile politice se pretind a fi anticomunişti. Separatiştii de la Tiraspol sunt “anticomunişti”, separatiştii gagauzi sunt “anticomunişti”, neobolşevicii (Laguta Maia and Co) de la Chişinău, într-un glas cu cu puzderia de partide liberale, se declară “anticomunişti”. Anticomunismul, care acum ceva ani era privit drept “extremism”, a devenit o banalitate şi deja o chestie destul de iritantă.
Incontestabil, anticomunismul are frumuseţea sa, romantismul său, mai ales când naşte martiri. Totuşi, “opozanţii” noştri nu se grăbesc să se înscrie pe listele “martirilor căzuţi pentru neam”, pentru că în acest caz ar fi fost în astfel de poziţie şi acum 7-8 ani. Or, în aceas perioadă, absoluta majoritate a actualilor “anticomunişti”, era foarte rezervată în a se declara “anti”.
Din câte îmi amintesc, domnul Urechean declara ceva ani în urmă că “formaţiunea sa nu este şi nu va fi niciodată anticomunistă”, iar actualul PL nici nu îndrăznea să exprime o oarecare poziţie.
E timpul ca aripa de dreapta să recunoască: în toată scurtă istorie a Republicii Moldova, aceasta nu a fost capabilă să propună un proiect politic serios. “Dreapta” a căutat mereu să speculeze tematica anticomunistă evitând să spună direct cetăţeanului ce are de gând să aducă în loc.
În 1991 Partidul Comunist a fost scos în afara legii. A urmat o perioadă de dezorientare şi incertitudine. Electoratul, şi nici chiar politicienii habar nu aveau încotro merge trenul Republicii Moldova. S-a continuat şi se continuă specularea unor lozinci şi noţiuni abstracte, sensul cărora nimeni nu înţelege nici astăzi: “Democraţie”, “Europa”, “Economie de piaţă” etc.
Faptul că cetăţenii Republicii Moldova au ales PCRM este un fapt destul de natural şi e o prostie să se condamne acest lucru. Ar fi mai condamnabil faptul că dreapta, în loc să se plângă şi să se victimizeze, nu a purces la elaborarea unui model politic real şi atrăgător pe care l-ar fi propus electoratului.
O ipotetică plecarea PCRM de la guvernare ar putea să se transforme într-un faliment total al opoziţiei de dreapta, aşa cum s-a întâmplat în cazul liberalilor din Rusia. Comuniştii sunt interesaţi ca niciodată să promoveze lideri nepregătiţi, naivi, slabi de caracter sau corupţi (Chirtoacă, Filat etc) pentru a “demonstra” incapacitatea opoziţiei de a conduce ţara.
Din câte observ, în viitorul cel mai apropiat, nu se întrevede nici un fel de proiect alternativ serios actualei guvernări. Să sperăm că acesta se va naşte după falimentul liberalismului populist din 2009.
