basescu-la-chisinau.jpgAm urmărit în presa scrisă și la posturile de televiziune din România declarația președintelui Traian Băsescu, astăzi, la MAE de la București, în legătură cu Republica Moldova. În opinia șefului statului român, Chișinăul rămâne “marea grijă a politicii externe” a României.

Traian Băsescu spune că Bucureștiul va continua în aceeași cheie de până acum să îmbunătăţească relaţia cu R.Moldova.

” Trebuie să vrea şi Chişinăul”

Totuși, nu poți cere cuiva să îți fie prieten dacă acesta nu dorește, este constatarea șefului statului român, care spune că “trebuie să vrea şi Chişinăul” să coopereze.

“Republica Moldova rămâne marea noastră grijă, dar aici aş spune că tot ce ţinea de noi - şi din punct de vedere diplomatic, şi din punct de vedere al susţinerii la UE - România a făcut. Mai trebuie să vrea şi Chişinăul, dar…perseverăm” – crede șeful statului român (News IN).

Să vedem ce va urma în continuare. Traian Băsescu este cunoscut pentru preocuparea sa constantă față de românii basarabeni.