bov.jpgAcum câteva minute am văzut la Realitatea TV declarația președintelui Traian Băsescu cu privire la desemnarea premierului României. Surpriza cea mare este numirea lui Emil Boc în funcția de prim-ministru, în loc de Teodor Stolojan. Traian Băsescu a subliniat că a luat notă de depunerea mandatului lui Stolojan, a anulat decretul cu privire la numirea acestuia şi îl desemnează pe Emil Boc în funcția de prim-ministru.

Totuși, Traian Băsescu s-a declarat surprins și, după cum s-a exprimat, “puțin trist” de decizia lui Stolojan. El a decis să îl numească pe Boc pentru această funcție astfel ca, până pe 22 decembrie, să fie desemnat Guvernul. Președintele român a mai adăugat că nimeni din PD-L nu are cariera politică a lui Boc și nu este mai potrivit pentru această funcție. Cert este ca deocamdată Emil Boc, la doar 42 de ani, ar putea deveni cel mai tânăr premier, după doar opt ani de politică. Emil Boc a refuzat să comenteze motivele care l-au determinat pe Teodor Stolojan să renunțe la fotoliul de prim-ministru. El spune că a fost informat dimineaţă de către Traian Băsescu despre refuzul lui Stolojan și a informat Biroul Permanent al PD-L precum şi pe colegii de la PSD. Boc a mai adăugat că “Stolojan rămâne unul din specialiştii indispensabili partidului”.

Totuși, ceilalți oameni politici de frunte ai României nu văd această schimbare ca pe un semn bun. Preşedintele UDMR, Marko Bela, de exmplu, crede că renunţarea lui Theodor Stolojan este un semn că noua coaliţie PD-L-PSD a început cu stângul. La rândul său, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că înlocuirea lui Theodor Stolojan trezește mari semne de întrebare cu privire la coaliţia PSD-PDL.

Care va fi contribuția lui Emil Boc pe viitor, ca premier al României și dacă este sau nu cea mai potrivită figură vom vedea pe parcurs.

Deocamdată, din biografia lui Emil Boc, putem menționa, drept cap de afiș, funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al Partidului Democrat Liberal (PDL).

Pentru cei interesați de biografia noului premier menționez că Emil Boc a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie (1991) şi cea de Drept (1995) din Cluj-Napoca, obţinând titlul de Doctor în ştiinte politice şi filosofie politică în 2000. A fost avocat în Baroul Cluj din 1996. În anul 2000 a devenit preşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PD Cluj, iar în 2001 a devenit vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. La 24 octombrie 2003, a fost ales în funcţia de preşedinte executiv al PD și tot în acelaşi an, în decembrie, a fost ales lider al grupului PD din Camera Deputaţilor.

La alegerile locale din 2004, în al doilea tur, a câştigat primăria Clujului, cu 56,26% , iar în 2008 a fost reales în funcţia de primar al Clujului, cu 76,2% din voturi.