Vin seara acasă, pornesc televizorul. Încep de la canalul 1 până la peste 100. Pe jumătate din ele merge publicitate, pe o bună parte sport sau filme de doi bani, americane cu happy end. Într-un cuvânt merge mai nimic.
Atunci îmi deschid notebook şi Google Reader-ul şi în 5 minute aflu atâtea noutăţi cât îmi dă o emisiune de ştiri în 45 min.
La ziua de azi televiziunea, iese din piele să ţine concurenţa ziarelor şi a internetului. Şi precum ştim un canal de televiziune este destul de scump. Pentru a umplea grila de emisie cât mai ieftin, încep să producă emisiuni de o calitate proastă: reality show-uri, dansez pentru tine (mai bine zi dansez pentru bani), sport, sport, sport şi noutăţi despre babe violate.
Bine, bine… ziceţi în internet e cam acelaşi lucru. Da desigur aveţi dreptate.
Însă diferenţa imensă dintre aceste două medii de informare este posibilitatea filtrării informaţiei.
Pe când la televizor eşti impus să te uiţi la ceea ce îţi arată, şi dacă bagă publicitate de 30 min într-o emisiune cât de cât interesantă, eşti impus să te scarpini până când se termină publicitatea sau să dai pe un alt post, la care priveşti câteva min şi apoi revii la problema anterioară.
În Internet e cu totul un alt comportament în a consuma informaţie. Te abonezi chiar şi la acelaşi CNN, Pro-TV, bloguri de specialitate, bloguri politice, site-uri de noutăţi. Citindu-le cu un singur click, le poţi şterge şi pleca mai departe. Astfel te transformi într-un consumator de informaţie avansat. În 10 min poţi afla toate noutăţile de la toate canalele, care în mare majoritate sunt duplicate.
Cum rămâne cu alte tipuri de distracţie? Filmele. La mine pe fibră optică orice film vine în 10 min.
Emisiuni de ştiinţă? Youtube, ted.com.
De educaţie? Mit.com, Standford.com
Şi ştiţi ce e bine încă, că toate aceste de mai sus, merg şi pe iPhone-ul meu.
Concluzia. Televiziunea în forma ei actuală s-a consumat! Nu şi forma de redare a informaţiei video.