Acesta este titlul săptămânalului Dilema Veche, apărut joi, 27 noiembrie. Revista dedică un număr special subiectului R. Moldova. Sunt publicate o serie de texte semnate de Adrian Cioroianu, fost şef la MAE din România, Vitalie Ciobanu, scriitor, redactor-şef al revistei Contrafort, Dan Dungaciu, sociolog şi Cristian Ghinea, publicist. Coordonatoarea temei este jurnalista Mădălina Şchiopu.
Pe prima pagină este o plasată o afirmaţie a primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă: „Cel mai important este ca noi să promovăm schimbarea şi nu să ne întrebăm despre influenţa Federaţiei Ruse”.
Astăzi voi prezenta, în special pentru cititorii din R. Moldova, ideile articolului semnat de fostul ministru de externe al României, istoricul Adrian Cioroianu.
Stat mic, probleme uriaşe (R. Moldova, între vecini, trecut şi viitor)
Autorul îşi începe textul cu exemplul din decembrie 2003, când preşedintele Voronin ameninţa România cu tragerea la răspundere în faţa instanţelor internaţionale şi atenţiona Europa că vecinul de peste Prut ar fi „ultimul imperiu care mai există în Europa!”. Potrivit lui Cioroianu, acestă declaraţie „trăda mai mult decât un complex de legitimitate (politică şi statală) al liderului de la Chişinău”. Ce sătea de fapt în substratul acestui comportament? Istoricul Cioroianu explică: „Era, simplu spus, un şantaj cu Europa. Nu despre pericole româneşti la adresa R. Moldova era vorba acolo, ci despre dorinţa României de a deveni membru al UE la 1 ianuarie 2007. Dat fiind că printre condiţiile accederii erau şi relaţiile bune cu vecinii”. Deci, dorinţa lui Voronin, deşi aberantă, era să pună o piedică României în procesul de integrare şi să semnaleze că ar fi oarecare probleme în relaţia dintre cele două state (R.Moldova-România).
Pornind de la acest comportament bizar al lui Voronin, cum scrie Adrian Cioroianu, articolul continuă să analizeze mersul relaţiilor româno-moldoveneşti din 2003, până în prezent, cu toate evoluţiile, sau mai bine zis involuţiile, dintre acestea.
Anul 2005. A fost anul în care, după ciocnirea simbolică a unui pahar de vin, între Băsescu şi Voronin, la un festival al vinului de la Bucureşti, s-a sperat într-o încurajare a prezenţei produselor moldoveneşti pe piaţa românească. Aflăm însă, din spusele lui Cioroianu, că Voronin ar fi regretat mai apoi amarnic acel gest. Fostul ministru român de externe se întreabă daca nu cumva acest regret a survenit odată cu embargoul impus de autorităţile ruseşti pentru vinurile de la noi? Cert este că şantajul cu vinul, din partea rusescă, a ţinut ani buni… „Aşadar, prins el însuşi între un şantaj cu Europa, la care supune Bucureştiul, şi un şantaj economic, la care este supus de Moscova, regimul Voronin joacă pe o coardă foarte întinsă”, scrie Adrian Cioroianu.
Care este ţinta lui Voronin?
Principalele obiective ale preşedintelui moldovean, din punctulde vedere al istoricului Cioroianu, sunt următoarele:
· Rămânerea la putere (nu e vorba de un singur om, ci despre un întreg sistem, cu oamenii săi şi cu politicile sale de guvernare);
· Disocierea, sub orice formă, de România;
· Revigorarea relaţiilor cu Rusia lui Vladimir Putin, prin reglementarea conflictului transnistrean.
Iată mai jos descifrarea acestor trei afirmaţii.
„Regimul lui Voronin - copia periferică a regimului moscovit al lui Putin”
Asta crede Adrian Cioroianu despre actualul sistem comunist din R.Moldova. Şi are perfectă dreptate, aş spune eu. Vladimir Voronin a preluat modelul putinian de conduită politică şi l-a aplicat sută la sută în sistemul politic, şi nu numai, de la noi. Controlul mass media, importanţa acordată presei de stat şi marginalizarea presei independente sunt doar câteva dintre metodele preluate - păstrând proporţiile, desigur. Totodată, Cioroianu aduce şi exemplul presei de expresie românească de la sau transmisă la noi, care a avut mult de suferit. Exemplul TVR-ului, tergiversarea acreditărilor jurnaliştilor români la Chişinău, sau cazul PRO TV-ului întăresc spusele istoricului român.
Nu este trecută cu vederea nici strategia de dezbinare a adversarilor. Cioroianu exemplifică: starea de neinvidiat a opoziţiei de la Chişinău, modificarea legii electorale şi sabotarea primarului Dorin Chirtoacă, care este necontrolat de regimul voronist. Până şi dosarul R.M-UE se poate spune că este în primul rând unul de interes electoral.
În relaţia cu România, toate-s vechi
„Demonstarea” faptului că există „limba moldovenească” şi împotrivirea semnării unei convenţii privind micul trafic de frontieră, sunt bilele negre care prevalează, în ultima vreme, în relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. Adrian Cioroianu invocă exemple care explică aversiunea lui Voronin faţă de România:
- acuzele de „imperialism”aduse statului român, când acesta a cerut deschiderea de noi consulate la Bălţi şi Cahul;
- expulzarea a doi diplomaţi români şi prin lansarea de acuze nedemonstrate;
- „vânarea” mediatică a unui consul român (inclusiv cu instrumentar propriu serviciilor speciale);
- intimidarea clerului ortodox care s-a declarat apropiat Patriarhiei de la Bucureşti;
- încercarea de a împiedica vizita ministrului de Externe român la Chişinău, din decembrie anul trecut;
- ameninţări primite periodic, prin telefon, de către membri ai corpului diplomatic român în R. Moldova (nerevendicate, bineînţeles, de autorităţi, dar nici investigate de acestea).
Totodată, fostul ministru susţine că, în relaţiile tensionate dintre Chişinău şi Bucureşti, inabilităţile au fost şi din partea română. Toate acestea au servit perfect ca „argumente” lui Voronin, care le-a invocat ca fiind „pericole”. Astfel, pronosticul este unul sumbru şi pesimist, în accepţiunea istoricului. El crede că lipsa de empatie evidentă dintre Voronin şi Băsescu s-ar putea adânci înainte de alegerile din 2009 din R. Moldova şi acuzele s-ar putea relua.
Nu cumva România a greşit când a recunoscut R. Moldova sub acest nume?
Această întrebare a fost adresată de mai multe ori fostului ministru Cioroianu. Confuzia, trebuie să reamintim, apare tot mai des, în special în ultima vreme, în presa externă, unde este titrată denumirea de „Moldova” şi nu „Republica Moldova”, aşa cum ar fi corect.
„Sub impresia strădaniei lui Voronin de a inventa o istorie şi o limbă, sau de a schimba imnul şi drapelul naţional, dar şi sub impresia recentului diferend dintre Grecia şi FYROM, s-ar putea ca tot mai mulţi dintre români să-şi pună această întrebare” – conchide Adrian Cioroianu.
„Transnistria - adică Rusia”
Dosarul transinstrean este şi el abordat sub titlul semnificativ de mai sus. Conflictul dintre Chişinău şi Tirasol, crede autorul articolului, este, în prezent, „principala pârghie prin care Rusia încearcă menţinerea R. Moldova în sfera sa de control”. Astfel, formatul trilateral de discuţii (Moscova, Chişinău şi Tiraspol) este incompatibil cu formatul 5+2, sugerat de comunitatea internaţională, crede Cioroianu. Şi continuă: deşi, declarativ, Rusia susţine integritatea teritorială a R.M., rămâne de văzut dacă această „integritate” serveşte într-adevăr interesele vitale ale Chişinăului, inclusiv apropierea în literă şi spirit de Uniunea Europeană.
Iată care sunt, potrivit lui Adrian Cioroianu, trei variante posibile de soluţionare a dosarului transnistrean, aşa cum au reieşit din dezbaterile publice:
1. Oferirea unei largi autonomii rusofonilor din regiunea transnistreană. Această variantă aparţine oficialilor de la Chişinău;
2. Completa independenţă şi recunoaşterea acesteia de către Moscova. Aceasta idee aparţine autorevendicatelor autorităţi de la Tiraspol;
3. Garantarea „integrităţii” R. Moldova cu preţul „federalizării”. Pe scurt: Panul Kozak. Această soluţie este cea mai elaborată şi vine de la Moscova. Astfel, existenţa Transnistriei, acolo unde este ea acum, este garanţia că R. Moldova nu se va apropia nici (militar) de Occident şi nici (politic sau economic) de România.
Concluzia istoricului este următoarea: „In momentul de faţă, dincolo de aspectul pur politic (cantonat în sintagma „integrităţii” statale), la Chişinău nu are propriu-zis loc o discuţie despre locul şi rolul Transnistriei în viitorul Republicii Moldova”.
(Va urma)