Zilele trecute, la TVRi, în cadrul emisiunii Articolul 7, jurnalistul Marian Voicu, cel care îmi acordase la începutul acestei săptămâni un interviu (vezi aici), a abordat în cadrul emisiunii sale întrebarea Cum e să fii născut în URSS și a încercat să afle care este semnificația acestei întrebari. Invitați, doi basarabeni: Vlad Durnea, președintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni, și Vasile Ernu, autorul cărții Născut în URSS. De aici și ideea emisiunii.
Citisem cartea ceva mai înainte și m-am gândit că ar fi bine să comentez pe blog câteva fragmente ale acestei savuroase lecturi. Vasile Ernu s-a născut, după cum spune el, în URSS, în 1971. Descrie viața în fostul Imperiu, așa cum a văzut-o, a trăit-o și a perceput-o. Foarte interesant, de altfel. Deși unora li se pare că e prea… nostalgic. Și mie mi s-a părut uneori, e drept.
Mai concret: Vasile Ernu vorbește despre cum e să fii pionier, despre coadă, despre despre ce a însemnat pentru el prima pereche de djinși și vestita jvacikă; nu uită să descrie traiul din komunalkă, precum și semnificația lui 1 mai - maiovka. Nu se oprește însă aici. Continuă să explice felul cum bea cetățeanul sovietic și… care era semnificația sexului în URSS.
Grele probleme, e drept. Să vedem cum le făcea faţă cetățeanul sovietic.
„A construi comunismul fără alcool e ca și cum ai face capitalism fără reclamă”
Așadar, ce bea cetățeanul sovietic?
“La o astfel de întrebare există un răspuns unanim: cetățeanul sovietic bea totul și încă ceva pe deasupra”. Scurt, clar și cuprinzător - începe autorul. Iată continuarea: “Cetățeanul sovietic înțelege prin cuvântul băutură orice lichid care are capacitatea de a da nuanțe vieții cotidiene, sau, mai ales, de a scoate în evidență trăsăturile ascunse ale sufletului”. Mai departe este explicată, limpede și detaliat, noțiunea de băutor autentic în conceptul lui hommo sovieticus. Știți care e? Iat-o: „Un băutor sovietic adevărat bea singur, de dimineață și fără motiv”. Probabil o sa radeți când citiţi prima dată, dar dacă veți sta și veți analiza ceea ce afirmă Vasile Ernu, veți vedea cât adevăr e în această frază. Mai mult, cu siguranță vă veți aminti de astfel de exemplare din vremea sovietică. Şi nu de unul sau două, ci… zeci: pornind de la simpli colhoznici și terminând cu ditamai președinți de colhoz care, dimineața, la bufet, se oblojeau cu câte un cinzeac de se făceau roşii la faţă ca Moş Gerilii de altă dată.
Băuturile cele mai cunoscute în URSS au fost vodca, vinul, berea, dar, mai adaugă Vasile Ernu, și … odecolonul troinoi sau amestecul Cipok. Ceea ce, spune autorul, s-a dezvoltat în „necuprinsa sa țară natală” a fost diversitatea de sortimente de băuturi neoficiale. Astfel, continuă el, „cetățeanul sovietic și-a luat viața în mâini”. Și, pentru că sortimentul de băuturi era unul nesatisfăcător, cetățeanul „a decis să-și croiască singur soarta”. Asta crede autorul volumului Născut în URSS.
Mai mult, el rămâne la ideea că “dacă în capitalism reclama e motorul economiei de piață, în comunism firește că motorul mișcării a fost băutura”. Aici însă există o remarcă, sesizată de altfel și de Ernu: statul sovietic, involuntar sau nu, oferea cetățeanului său destulă materie primă pentru a produce cât se poate de repede feluri de băuturi, care mai de care. Și cum sortimentele sunt bogate, autorul le înșiruie și le descrie pe toate. Nu pot să mă abțin să nu le enumăr și să le descriu, așa cum apare în carte.
Panoul de onoare al băuturilor sovietice
1. Berea. A o bea pur și simplu nu are rost. De unde și o vorbă populară sovietică: ”Berea fără vodcă e ca nunta fără muzică”. Combinată cu altceva e “mult mai instructiv, viitorul e mai luminos și parcă prinzi aripi”. În URSS, a amesteca berea cu vodcă, e ca și cum ai pune sare în mâncare, explică Ernu. După el, un soi de bere superstrong este Iorșul, care se obține din combinația de 500 g bere și 50 de vodcă. Proporțiile fluctuiază însă, după “factorii climaterici, psihomatici sau ideologici”.
2. Samagonul. I s-a dus vestea ca povestea. Despre el se știa nu doar în spațiul URSS-ului, dar și peste hotarele acestuia. Ernu explică: este o băutură tradițională și poate fi făcută aproape din orice. Vorba lui Ostap Bender: ”chiar și din taburet, că aici multora le place taburetovka”.
3. Cifirul. E considerată băutura pușcăriașilor. În URSS se bea foarte mult ceai, e adevărat, dar pentru această băutură, ceaiul trebuia preparat. Vasile Ernu: apă fiartă, peste care se toarnă frunzele de ceai, destul de mult. Se acoperă șI se lasă ca frunzele să se așeze. Regula numarul 1 : a nu se mesteca. Regula numărul 2: durata așteptării = 10 min. Regula numărul 3: se bea imediat, cu îngițituri mici, pe stomacul gol.
4. Băutura din aptekă (farmacie), parfumerie și himie. Ei, aici cred că autorul se întrece pe sine însuși, la cât de minuțios și ingenios descrie această categorie.
Aici intră:
- troinoiul odekolon (Odekolon vine de la eau de Cologne), care era băutura cea mai răspândită după vodcă, mai ales că era 94 de copeici și conținea 64% spirt și 3-4% substanțe aromate.
- Clei, diluant, dizolvant etc., pe bază de spirt, alcool industrial etc. Autorul spune că lichidul de frână face parte și el din această categorie. Era preferat cel din aviație. Băutura așa și se numea: tormoz.
5. Mai era și categoria unguente ce conținea: alcool, pastă de dinți, cremă de ghete, dar autorul spune că produsul necesita o preparare mai amănunțită, așa că nu oferă detalii…
Deviza băutorului sovietic era: Tot ce arde se poate bea !
Sex în URSS
În Născut în URSS este dedicat un articol aparte acestui subiect tabu din vremurile de odinioară ale URSS-ului. ”Despre sex nu se vorbea prea mult în URSS”, așa începe capitolul de la pagina șaizeci și trei a acestei cărți. Mai departe aflăm că modelul demn de urmat era nimeni altul decât însuși Vladimir Ilici, eroul a cărui soție era ”tovarășă de drum și de viață”. Sexul era apanajul capitalismului – conchide autorul basarabean.
“În Uniunea Sovietică nu există sex”
Această frază era celebră în URSS, iar după căderea URSS-ului, Vasile Ernu aduce exemplul unui banc de la Radio Erevan. La întrebarea: ”Există sex în URSS?”, răspunsul a fost: ”Vă anunțăm că în Uniunea Sovietică există sex, din pacate nu mai există Uniunea Sovietică“.
Episodul celebrul al Svetlanei Toma, din anii 70, când actriţa şi-a dezgolit sânii, a fost considerat în epocă ca un adevărat episod pornografic. Vasile Ernu spune că era un moment de jenă pentru cei maturi, după care urmau minute bune de tăcere din cauza fâsticelii. A urmat apoi episodul Micuţa Vera, din timpul Perestroicii, care a scandalizat pe toată lumea. Basarabeanul Ernu are şi o explicaţie. El crede că, pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile cu sexul la sovietici, ar trebui să căutăm explicaţia în cele ce s-au întâmplat la Revoluţia din Octombrie, „căci acolo se află rădăcinile tuturor lucrurilor sovietice”. El citează cele 12 legi sexuale ale proletariatului revoluţionar apărute în broşura Revoluţia şi Tineretul, editată în 1924, care, spune Vasile Ernu, sintetizează perfect raportul Revoluţiei cu sexul.
Iată, pe scurt, câteva dintre ele:
1. Nu trebuie să existe o dezvoltare prea timpurie a vieţii sexuale în rândul proletariatului;
2. Trebuie să existe o abstinenţă sexuală până la căsătorie (20 – 25 de ani);
3. Actul sexual nu trebuie să se repete prea des;
4. Cât mai puţină diversitate sexuală;
5. Iubirea trebuie să fie monogamă şi monoandră;
6. În cazul oricărui act sexual trebuie să ne reamintim de posibilitatea naşterii unui copil şi în genere e bine să ne amintim de urmaşi;
7. Selectarea persoanei de sex opus se face prin linia clasei revoluţionare şi a oportunităţii proletare;
8. În interesul Revoluţiei, clasa are dreptul să intervină în viaţa sexuală a membrilor săi; viaţa sexuală trebuie să se subordoneze clasei, să nu-i dăuneze, ci să o slujească în totalitate.
Nostalgii după URSS?
Sorin Antohi, autorul postfeței acestei cărți, susține că Vasile Ernu ne oferă o versiune foarte specială a nostalgiei unui basarabean pentru URSS. Dar trebuie remarcat că scriitorul, nici în cele mai afective atitudini față de aceste amintiri, „nu este convins sută la sută de poziția sa”. Printre rânduri se strecoară mereu un “dar”…
Totuși, mă tem că această nostalgie, în spațiul basarabean, mai continuă și astăzi, chiar dacă în forme mai puțin artistice. Reveria timpurilor demult apuse mai persistă și azi. Ceea ce nu vor unii să înțeleagă este că pâinea nu va mai reveni niciodată la 16 copeici… Totuși, repet, nostalgia există și persistă, iar rezultatul este, politic și social, cel pe care îl avem.