Viaţa unui om constă dintr-un lanţ de evenimente, care sunt reflectate în subconştientul omului în mod diferit. Înţelegerea mecanismulor de absorbţie şi prelucrare a informaţiei, căpătate sub forma de sentimente, emoţii, retrăiri, este cheia soluţionării multor probleme psihologice.

Dar, cat de bine nu ai înţelege unele procese, ce au loc în subconştientul tău, e foarte greu de aplicat cunoştinţele teoretice în practică. Cel mai frecvent exemplu, iertarea.
Cat de logic nu ai gandi, cat de bine nu ai analiza anumite acţiuni şi reacţii care sunt consecinţe ale acestora, pur şi simplu nu poţi ierta.
Găseşti sute de argumente care te îndreptăţesc...

Sufăr şi eu din cauza asta. Multitudini de cercetări ale „interiorului” meu numai mi-au dovedit că atunci cand ajunge la iertare, inima mea nu mai ţine cont de gandirea logică. Nu întotdeauna, sigur. Dar, au fost momente care s-au tipărit atat de bine în subconştientul meu, că nici timpul nu le face mai palide... Poate acestea au fost un fel de momente decisive, care au determinat anumite ataşamente, dar totuşi e un bagaj care te face să respiri mai greu, să te opreşti din drumul tău, să face o pauză, să te întorci în trecut... Nu e atat de rău, însă mult mai plăcut e cand amintirile te duc la imagini frumoase...

Vreau să las trecutul în trecut, dar fără să păşesc pe aceleaşi greble. Vreau, dar nu pot ierta... Nu ştiu, oare a ierta e echivalent cu a uita? Se spune că cei proşti nu iartă şi nu uită, cei naivi iartă şi uită, iar cei înţelepţi iartă, dar nu uită.

Atunci cand am să învăţ să mă eliberez de cele mai adanci supărări, am să fiu cu adevărat cel mai fericit om pe pămant, că doar asta mi-a rămas... wish me luck.