OMV Aktiengesellschaft, grupul lider in industria de petrol si gaze din Europa Centrala, a inregistrat, in perioada ianuarie-septembrie 2008, vanzari de 19,772 miliarde de euro, in crestere cu 38 la suta comparativ cu primele noua luni din 2007, potrivit rezultatelor financiare publicate de companie.

Profitul operational (EBIT) a ajuns, in perioada ianuarie-septembrie 2008, la 2,469 miliarde euro, avand o crestere de 46 la suta in comparatie cu aceeasi perioada din 2007. Contributia Petrom la EBIT a fost de 699 milioane euro. Cheltuielile de capital ale OMV in perioada ianuarie-septembrie 2008 au fost de 2,641 miliarde de euro, in scadere cu 13 la suta fata de perioada similara din 2007.

Profitul net dupa deducerea intereselor minoritare a crescut cu 26 la suta, ajungand la 1,583 miliarde euro, fata de 1,261 miliarde de euro in primele noua luni din 2007. Fluxul de numerar al operatiunilor a crescut cu 72 la suta, la 2,699 miliarde de euro. “Scaderea temporara a productiei de gaze naturale si petrol in Marea Britanie si in Romania a fost compensata de volumele mai ridicate din Austria, Tunisia si Yemen care au avut o contributie puternica la divizia upstream a OMV. În ultimele luni pretul petrolului a scazut rapid fata de nivelul record din primele sase luni ale anului si este putin probabil sa creasca semnificativ pana la sfarsitul anului”, se arata in comunicatul OMV.

În primele noua luni ale anului profitul net al OMV a crescut cu 27 la suta, la 1,894 miliarde de euro, fata de 1,489 miliarde de euro in perioada similara din 2007.
Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES