Culmea inovaţiei în televiziune. Pentru prima dată în istoria transmisiilor TV, postul de televiziune CNN a folosit la alegerile din America o tehnică unică şi nemaiîntâlnită până acum.
În timpul programului special dedicat alegerilor, prezentatorul Wolf Blitzer, aflat în studioul din New York a CNN, a avut-o virtual, în faţă, pe reporterului Jessica Yellin, aflată în realitate pe teren, la Chicago. Acesta este numit efectul holograma. Mai pe înţeles, corespondentul postului a fost teleportat la New York din studioul din Chicago şi a fost filmată cu 35 de camere care i-au înregistrat fiecare mişcare.
Mai bine de câteva zeci de secunde, cei doi au dialogat firesc ca şi cum ar fi fost faţă în faţă. Iată ce spunea primul reporer-hologramă din istoria televiziunii şi a omenirii, Jessica Yellin, la această apariţie inedită de ieri:
“Eu sint in Chicago, dar am fost filmata de 35 de camere care au putut recompune extrem de fidel imaginea mea”, a declarat norocoasa reporteriţă.
Jessica Yellin nu a fost singura apariţie de acest gen. La CNN a apărut în acelaşi mod şi cântăreţul WILL I AM, care a stat şi el lejer de vorbă cu moderatorul emisiunii despre alegerile din Statele Unite.
Hologramă sau nu, spune presa, prezentatorul a fost la fel de politicos şi de atent ca şi cum ar fi vorbit cu un om în carne şi oase.
La finalul discuţiei cu neobişnuiţii săi interlocutori, Wolf Blitzer a spus Jessicăi: “Eşti o hologramă încântătoare”
Potrivit agenţiilor de ştiri internaţionale, de altfel, toate marile reţele tv din SUA au apelat la tehnologii 3D, iar cine umbla noaptea prin Times Square din New York putea sa vadă rezultatele live pe ecrane publicitare gigantice. Astfel, postul de televiziune CNN a împrumutat tehnicile de filmare pentru filmele din seria Star Wars.
Mai jos puteţi vedea cum au decurs lucrurile cu această transmisie inedită în direct.
p.s. Nu vreau să par pesimistă, dar nu cred că vom vedea aşa ceva prea curând în R.Moldova…